O fi murit calul alb?
În sfîrşit, Copos a cerut audit la Rapid, doar că nu pe banii lui, ci pe ai vechiului “amic” Valvis Copos are acelaşi prenume cu Georges Cuvier, autorul teoriei catastrofismului, dar pare să şi gîndească la fel. Acuză din plin […]
În sfîrşit, Copos a cerut audit la Rapid, doar că nu pe banii lui, ci pe ai vechiului “amic” Valvis
Copos are acelaşi prenume cu Georges Cuvier, autorul teoriei catastrofismului, dar pare să şi gîndească la fel. Acuză din plin actuala criză economică mondială, despre care vorbeşte în termeni de-a dreptul tragici. Fireşte că şi pe patronul Rapidului, sau pe fostul patron, cum îi place să se recomande, îl afectează recesiunea. Oricum însă, rămîne UN OM BOGAT. Majoritatea românilor trebuie să se plîngă înaintea lui.
George Copos e mai mult decît un om bogat. E şi un personaj, cu bune şi cu rele. Te prosteşte în faţă, însă o face cu atîta persuasiune, ba şi cu eleganţă, încît rareori te superi pe el. Sub o formă sau alta, le-a forţat mîna lui Taher şi lui Valvis. I-a amăgit, LE-A TRAS ŢEAPĂ. Pe ultimul l-a fentat şi atunci cînd, mărind peste noapte capitalul social al Rapidului, l-a lăsat cu ochii-n soare, cu zero şi ceva procente din acţiuni! Dincolo de oportunismul lui, exprimat printr-o vrăjeală frumos ambalată, abilitatea lui Copos, numită de unii şmecherie, e incontestabilă. Merge pînă acolo unde trezeşte admiraţie şi invidie. Pentru că el n-a păcălit numai două persoane, ci a păcălit două persoane foarte greu de păcălit.
În sfîrşit, la insistenţele lui Valvis, Copos a cerut un audit, ca să se lămurească lumea cît valorează patrimoniul vişiniu. A apelat la serviciile reputatei companii internaţionale Deloitte Touche. Doar că n-a plătit expertiza din buzunarul propriu, l-a convins pe Valvis să achite 100.000 de euro. Lesne de înţeles de ce s-a băgat greco-elveţianul. A nădăjduit că generozitatea lui îl va determina pe Copos să-i acorde prioritate. SĂ-I VÎNDĂ lui Rapidul, nu altora. Copos s-a grăbit însă să-i taie elanul: “Auditul e mai important pentru viitorul clubului decît pentru viitorul negocierilor!”. Practic, Valvis n-a cîştigat nimic.
Ca unul care-l cunoaşte bine din fotbal, dar şi din afaceri, Mircea Lucescu l-a prins perfect pe Copos. “Revine mereu cînd Rapidul are succes. Totdeauna ştie să ia o felie din succes”.
Am fost sigur că, mai devreme sau mai tîrziu, Copos se va întoarce. Am şi scris că pîndeşte momentul favorabil pentru a se întoarce călare pe un cal alb, PE POST DE SALVATOR. Sensul posibilei demonstraţii era limpede, sînt necesar ca aerul, fără mine n-o scoateţi la capăt, vă prăbuşiţi! De la un timp însă, nu mai sînt atît de sigur, deoarece Copos, care se vaită că a sărăcit şi nu se mai descurcă, repetă obsesiv că se retrage. Deşi nu-l cred, încep să mă îndoiesc. Implicit, şi să mă întreb ce s-a întîmplat, o fi murit calul alb?