Patimile lui Dică
Fostul stelist trebuie să admită că, înainte de a fi alţii vinovaţi pentru suferinţa lui, primul vinovat e el
Unii şoptesc pe la colţuri că, folosit titular doar în etapa inaugurală a stagiunii, Dică a pierdut pînă şi banca de […]
Fostul stelist trebuie să admită că, înainte de a fi alţii vinovaţi pentru suferinţa lui, primul vinovat e el
Unii şoptesc pe la colţuri că, folosit titular doar în etapa inaugurală a stagiunii, Dică a pierdut pînă şi banca de rezerve a Cataniei DIN cauza LUI ZENGA. Pasămite, tehnicianul ar fi aşteptat ca Dică, plătit în Sicilia cu 400.000 de euro pe an, să-i cedeze şi lui cîteva procente din noul contract. Să mişte din urechi, pentru că, vezi Doamne, cam aşa se obişnuieşte pretutindeni. Cum Dică n-a mişcat, acum Walter Zenga s-ar răzbuna!
Personal, nu cred un cuvînt din povestea asta. Dimpotrivă, deoarece a insistat pentru achiziţionarea fostului său elev, Zenga era DIRECT INTERESAT ca Dică să confirme. Intra în discuţie cariera ex-stelistului, dar şi priceperea de antrenor a italianului, flerul lui. Tocmai de aceea, în ciuda faptului că, lent şi comod, Dică dezamăgise în Serie A, Zenga i-a mai acordat o ŞansĂ, inclusiv banderola de căpitan, în Cupa Italiei. Din păcate, a irosit-o. Presa peninsulară l-a considerat cel mai slab de pe teren în partida de 0-3 cu Juventus.
Deşi sînt tentat, ca român, să-i iau apărarea lui Dică, mă întreb cum să reacţionez? Evident, exclud din start varianta că piteşteanul, care în 4 sezoane şi jumătate a evoluat de 173 de ori pentru Steaua şi a înscris de 69, ajungînd al doilea golgeter all-time al acesteia în competiţiile europene (14 goluri, Lăcătuş 17), ar fi uitat fotbalul peste noapte! Nu se poate vorbi astfel despre un jucător de 28 de ani, ba şi cu 30 de selecţii în “naţională”. Şi atunci? Dacă-l scot din ecuaţie pe Zenga, rămîne că PRIMUL VINOVAT de ce i se întîmplă e Dică însuşi. Alegînd greşit unde să se ducă, într-un campionat de luptă şi de angajament, trage ponoasele în prezent. Nici ideea c-ar fi victima sau prizonierul Cataniei nu stă în picioare. De ce li s-ar permite cluburilor noastre să-şi dirijeze jucătorii aflaţi în proprietate, dar nu şi celor străine?!
În fond, suferinţa lui Dică n-ar trebui să ne mire prea tare, de vreme ce numeroşi fotbalişti tricolori au clacat o dată cu trecerea graniţei. Probă că mulţi s-au întors cu coada între picioare. Dică nu va reveni însă în Ghencea. Catania nu s-a achitat integral faţă de Steaua, iar aceasta NU-ŞI PROPUNE RECUPERAREA FOSTULUI ei GOLGETER.
Transferîndu-l pentru 1,7 milioane de euro, a căutat să facă o afacere şi a făcut-o. S-a despărţit de un jucător care, obsedat de plecare, nu prea mai convingea. În consecinţă, e limpede că Steaua nu-l va lua înapoi, cum a procedat Dinamo cu Tamaş, cu Cl. Niculescu, cu Moţi, cu alţii. A bătut palma şi gata.
Veţi spune că nu-i cazul să-l compătimim pe Dică din moment ce, silit să vadă meciurile din tribună, el cîştigă totuşi peste 1.000 de euro pe zi! Rezolvarea problemei lui depinde mai ales de el şi, într-o măsură mai mică, de Catania. Iată de ce, pe lîngă o încurajare, chiar n-avem cum să-l ajutăm pe Nicolae Dică. Major şi vaccinat, TREBUIE SĂ SE AJUTE SINGUR.