Politica struţului
Deşi a avut un observator la alegerile de la Tenis, ANS se preface că nu ştie ce mare scandal a ieşit!
Sigur că federaţiile sînt independente, se bucură de autonomie. Totodată însă, conform Legii 69 din 2000, ele rămîn în […]
Deşi a avut un observator la alegerile de la Tenis, ANS se preface că nu ştie ce mare scandal a ieşit!
Sigur că federaţiile sînt independente, se bucură de autonomie. Totodată însă, conform Legii 69 din 2000, ele rămîn în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Sport, care le finanţează. Aceasta are dreptul şi obligaţia, conferite de aceeaşi lege, să îndrume şi să controleze federaţiile. Inclusiv în momentul în care una sau alta organizează alegeri. Are dreptul şi obligaţia, numai că, din păcate, le exercită rareori. De exemplu, scrutinul de la FR Box, ulterior şi cel de la FR Volei au stîrnit îndelungi polemici. Gîlceavă şi proteste. Absolut surprinzător, în loc să lămurească lucrurile, AgenŢia a adoptat de fiecare datĂ politica struŢului. A tĂcut, a evitat sĂ se amestece, deŞi s-ar fi impus s-o facĂ.
Ceea ce s-a petrecut joi la Poiana Braşov, unde urmau să se ţină alegerile Federaţiei de Tenis, a depăşit orice închipuire. Un batalion de bodyguarzi a împînzit hotelul Aurelius şi i-a împiedicat pe mulţi dintre membrii Adunării Generale să intre în sală. Întrucît nu s-a întrunit cvorumul, desemnarea şefului FRT s-a amînat cu o lună. S-a produs asemenea zarvă, de care n-ar fi străin Dumitru Hărădău, şi el candidat la funcţia de preşedinte, încît Ilie NĂstase Şi Ion Ţiriac au simŢit nevoia sĂ intervinĂ. Printr-o scrisoare publicată în Jurnalul Naţional, cei doi monştri sacri ai fileului au cerut ANS-ului să deschidă urgent o anchetă şi să ia măsuri contra vinovaţilor.
Supercampionii de odinioară s-au agitat însă degeaba. Nimeni din Vasile Conta n-a mişcat un deget . Absent
joi din ţară, preşedintele Agenţiei, fostul ilustru antrenor de gimnastică Octavian Belu, a anunţat pentru mîine o conferinţă de presă, pe parcursul căreia era de aşteptat ca, printre altele, să se refere şi la gravele incidente semnalate în Poiană. Regretabil, dar nu va fi aşa. Belu va vorbi despre “Sportul românesc în 2008 şi perspective de viitor”, un fel de, să fiu iertat, ţara arde şi baba se piaptănă!
Altminteri, la amintita parodie a participat, în calitate de observator, şi Mihai Căpăţînă, director în ANS pentru relaţia cu federaţiile. În ciuda faptului că a asistat la tevatura de-acolo, respectivul s-a mulţumit să declare, stupefiant, că organismul pe care-l reprezintă nu s-a putut sesiza cu privire la eventualele nereguli din pricină că nici la biroul său şi nici la cel al preşedintelui Belu nu s-a primit vreo contestaţie, vreo reclamaţie.
Citeşti şi nu-ţi vine să crezi, pentru că te întrebi, logic, de ce era nevoie să mai reclame cineva cît timp, el însuşi prezent la hotelul Aurelius, Căpăţînă trebuie să fi văzut asaltul bodyguarzilor şi să-şi fi dat seama ce se întîmplă!
Nu-i prima oară în ultima vreme cînd ANS preferĂ sĂ nu se bage În treburi În care ar avea datoria sĂ se implice. Fără să fie singurul în culpă, responsabil de această apatie trebuie considerat şi preşedintele ANS. Scriu cu strîngere de inimă, dar cîştigă teren impresia că, pe cît de mare a fost Octavian Belu ca antrenor, cu un palmares greu de egalat, pe atît de moale e ca şef al Sportului. Asta îmi întăreşte convingerea, şi nu doar mie, că îşi trădează vocaţia irosindu-se într-un birou.