Cercul vicios

Dincolo de greşeala lui Zapata, Steaua a avut în întîlnirea de la Lyon prea multe mîini moarte Se înşală cine-şi imaginează că istoria nu se repetă deoarece, iată, Steaua s-a împotmolit pentru a treia oară consecutiv în grupele Ligii Campionilor. […]

Dincolo de greşeala lui Zapata, Steaua a avut în întîlnirea de la Lyon prea multe mîini moarte

Se înşală cine-şi imaginează că istoria nu se repetă deoarece, iată, Steaua s-a împotmolit pentru a treia oară consecutiv în grupele Ligii Campionilor. Faptul că a ajuns pînă acolo reprezintă un merit ce nu trebuie minimalizat, de aceea nu-i cazul să fim foarte aspri cu ea. Cu excepţia CFR-ului, alte echipe româneşti n-au reuşit nici măcar cît Steaua. Dar atît, căci actualul bilanţ al garniturii din Ghencea, un singur punct din 4 partide, a produs o nouă dezamăgire. Dintre cele 32 de formaţii angajate în C1, doar FC Basel stă la fel de prost.

Deşi a pierdut cu 2-0 la Lyon, Steaua s-a comportat totuşi onorabil. N-a arătat nici un complex şi s-a străduit să dea o replică hotărîtă. A şi dat uneori, numai că n-a reuşit altceva. Nu i se poate reproşa atitudinea, a vrut şi a transpirat, dar a întîlnit, ca şi în meciul cu Bayern, un adversar mai puternic. În final, şi-a spus cuvîntul nu diferenţa de angajament, ci de valoare, băieţii lui Puel fiind mai buni. Unii pretind că fără eroarea lui Zapata, vinovat la golul 1, repriza s-ar fi încheiat 0-0 şi, cu un pic de noroc, poate şi partida. Greu de crezut, ÎntrucÎt logic era ca, mai devreme sau mai tÎrziu, plusurile lui Olympique, cu precĂdere de ordin tehnic, sĂ se reflecte Şi pe tabela de marcaj.

Să nu-l scoatem însă pe portarul sud-american ţap ispăşitor! Evident că a greşit, parcă imitîndu-l pe Stăncioiu în faza loviturii libere executate de Wendel la Cluj, dar la fel de trist e că Steaua a avut miercuri prea multe mîini moarte. Pe lîngă şterşii B. Stancu, Nicoliţă, D. Moreno, Szekely şi Semedo, ultimul de-a dreptul inexistent, nici chiar Rădoi, de regulă sufletul şi locomotiva grupului, n-a impresionat.

Practic, fotbaliştii roş-albaştri şi numeroşii lor suporteri se învîrt de cîţiva ani în jurul cozii. Primii promit, iar ceilalţi aşteaptă, ambii însă degeaba. Şi dacă admitem că, prin comparaţie cu sezoanele anterioare, Steaua e într-un relativ progres, creşterea nu-i suficientă pentru a-i permite să reziste în C1. Aici, la nivelul cel mai înalt, voinţa şi organizarea nu mai ajung. Ele ajută, să zicem, în confruntările cu adversari din linia a doua, dar nu şi în cele cu marile forţe ale fotbalului continental. Pentru a le face faţă granzilor, e nevoie de valoare, ba şi de clasă, capitol la care, din păcate, Steaua suferă. DacĂ ea se va mulŢumi sĂ achiziŢioneze jucĂtori ieftini, adicĂ modeŞti, nu va ieŞi dintr-un cerc vicios. Va rĂMÎne În continuare prizoniera propriilor limite.

Cîndva, performanţa se mai putea realiza doar prin entuziasm, prin dăruire şi prin determinare, prin hei-rup. Lucrurile s-au schimbat însă şi se schimbă mereu. Ca să obţii rezultate răsunătoare, trebuie să bagi bani, mulţi bani, cu toate că nici o investiţie masivă nu garantează totdeauna succesul. Exemplul oferit de Şahtior Doneţk e semnificativ. Dar ca să ai şanse, eşti obligat să umbli adînc şi des la buzunar. Atît timp cît Gigi Becali şi cei din anturajul lui nu vor înţelege acest adevăr, Steaua nu va face carieră în Champions League. Nici azi, nici mîine, niciodată.