Moartea unei echipe
Aflată pe locul 16 în Seria a 5-a a Ligii a III-a, Corvinul Hunedoara s-a desfiinţat, plătind astfel tribut lipsei de fonduri, de rezultate şi de perspective. Deoarece nu-i singura în această situaţie şi cum n-a cîştigat niciodată vreun trofeu, […]
Aflată pe locul 16 în Seria a 5-a a Ligii a III-a, Corvinul Hunedoara s-a desfiinţat, plătind astfel tribut lipsei de fonduri, de rezultate şi de perspective. Deoarece nu-i singura în această situaţie şi cum n-a cîştigat niciodată vreun trofeu, nici campionat, nici Cupă, poate că n-ar trebui să-i comentăm dispariţia. Pentru că din ce în ce mai multe sînt echipele care se retrag, parcă pe bandă rulantă, din eşaloanele inferioare. AtÎt cĂ, avÎnd În spate aproape 9 decenii de existenŢĂ, cĂci clubul a fost fondat În 1921, Corvinul reprezintĂ un caz aparte.
A purtat de-a lungul timpului diferite nume, IMS, Metalul, Energia, Siderurgistul. Şi-a recăpătat titulatura de Corvinul în 1970, ca 6 ani mai tîrziu să promoveze în primul eşalon. A picat însă repede, conform obiceiului de a pendula între A şi B. Asta pînă în 1980, cînd a început epoca sa de glorie, cu Mircea Pascu preşedinte şi cu Mircea Lucescu antrenor-jucător (foto). Plecat de la Dinamo, de unde-i va aduce lîngă el pe celebrii internaţionali Radu Nunweiller şi Dumitrache, actualul tehnician al Şahtiorului a îndrăznit ceea ce nu mai făcuse nimeni înaintea lui, să antreneze şi să joace în acelaşi timp! Nu numai că a deschis un drum, pe care se vor angaja ulterior, printre alţii, Dobrin, Liţă Dumitru şi Dorinel Munteanu, dar a şi reuşit. Corvinul s-a întors în Divizia A, ba a şi ocupat în ediţia 1981-1982 locul 3, cel mai bun din istorie. Graţie căruia, pentru întîia şi ultima dată, s-a calificat în Cupa UEFA. Bogdan Lobonţ, de asemenea produs al Hunedoarei, abia împlinea 4 ani cînd echipa de aur a Corvinului, alcătuită din IoniŢĂ – NicŞa, Andone, Dubinciuc, Bogdan – Rednic, I. Petcu, Klein – Gabor, Dumitrache, VĂetuŞ, era eliminată dramatic, şi din cauza unui arbitru de rea-credinţă, din cursa continentală.
În paralel cu performanţa, Mircea Lucescu a creat o adevărată şcoală la umbra furnalelor care duduiau atunci şi, din păcate, stau mai mult stinse azi. A descoperit şi a crescut talente, probă că, exceptîndu-i pe Ioniţă, pe Nicşa şi pe Dubinciuc, toţi ceilalţi componenţi ai garniturii de mai sus, în frunte cu Andone, cu Rednic, cu regretatul Mişa Klein şi cu Gabor, vor îmbrăca de nenumărate ori tricoul “naţionalei”. Unii îi vor călca pe urme şi vor ajunge la rîndu-le antrenori apreciaţi. E şi motivul pentru care, cînd a primit vestea desfiinţării Corvinului, Lucescu a părut de-a dreptul şocat. A tăcut secunde în şir la telefon, după care l-am auzit spunînd, cu voce tremurîndă, că “am trăit la Hunedoara cea mai frumoasă şi mai interesantă experienţă din carieră, imposibil de uitat. O dată cu dispariţia Corvinului, a murit şi o parte din sufletul meu”.
Sigur, Corvinul a fost doar scurtă vreme o echipă mare, un moment de referinţă. A strălucit cît lumina unui licurici. Apoi, despărţindu-se de omul care o reinventase, dar şi de Andone, de Rednic, de Klein şi de alţii, s-a cufundat iar în anonimat, prăbuşindu-se cu iuţeala cu care se şi lansase. Fireşte, fotbalul nostru merge mai departe şi fără Corvinul. Dar devine mai trist şi rămîne mai sărac.