Un luptător adevărat
Lucian Bute a greşit, dar are marele merit de a nu fi refuzat nici un moment lupta Aşadar, Lucian Bute l-a învins la puncte pe mexicanul Librado Andrade şi a reuşit să-şi păstreze titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF. Din […]
Lucian Bute a greşit, dar are marele merit de a nu fi refuzat nici un moment lupta
Aşadar, Lucian Bute l-a învins la puncte pe mexicanul Librado Andrade şi a reuşit să-şi păstreze titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF. Din păcate, succesul lui a fost unul controversat. Şi datorită faptului că arbitrii judecători i-au acordat în unanimitate victoria românului, 117-109, 115-111 şi 115-110, unii specialişti au susţinut că acesta, net superior în majoritatea timpului, a cîştigat pe bune. Mulţi alţii au pretins însă că fără ajutorul arbitrului de ring Marlon Wright, Bute ar fi pierdut meciul prin KO Şi, implicit, centura cu diamante.
Practic, ce s-a întîmplat? În ultima rundă, chiar cu 3 secunde înaintea încheierii ei, Andrade l-a expediat la podea pe Bute, moment în care, fireşte, Wright a început să numere. Observînd că boxerul mexican nu s-a retras în colţul său, cum prevede regulamentul, Wright s-a oprit, permiţîndu-i celui căzut să se ridice şi să fie salvat de gong. Conform reluărilor de pe Showtime, canalul tv care a transmis live gala, numărătoarea pînă la 10 s-a lungit 17 secunde, ceea ce le-a dat apă la moară contestatarilor. De pildă, site-ul canadian rds.ca a scris că “nu încape îndoială, arbitrul Marlon Wright i-a furat centura lui Librado Andrade”, ca să adauge că “numărătoarea lui a fost oribilă”. Deşi destui alţii, între care şi preşedintele FRB, Rudel Obreja, i-au luat apărarea lui Bute, insistînd că Wright n-a făcut altceva decît să aplice întocmai litera regulamentului, izbînda gălăţeanului a lăsat totuşi un gust sălciu, dacă nu amar.
Întrucît partida disputată la Montreal nu s-a difuzat la noi, n-am văzut-o şi, ca atare, nu ne putem pronunţa în deplină cunoştinţă de cauză. Dar cu siguranŢĂ cĂ, socotindu-se prematur cÎŞtigĂtor, Bute s-a expus Şi a riscat inutil. Evident, a comis o greşeală tehnică neaşteptată, imputabilă însă în egală măsură şi canadianului Stephane Larouche, antrenorul său de la clubul Interbox. De aici şi vocile care i-au pus victoria sub semnul întrebării, considerînd-o şchioapă, numind-o păcăleală.
Pe de altă parte însă, s-ar cuveni ca măcar noi, românii, să remarcăm atitudinea pozitivă a compatriotului nostru. În locul acestuia, ştiind că a strîns suficient avantaj, altul ar fi evitat lupta în repriza a 12-a. S-ar fi agăţat de adversar, ar fi fugit de el, ar fi recurs la tot felul de trucuri şi de şmecherii. Într-un cuvînt, ar fi tras de timp şi, deoarece impresionase pînă atunci, nimeni nu i-ar fi reproşat eventualul noncombat din final. La urma-urmei, scopul scuză mijloacele şi în ring.
Spre lauda lui, Lucian Bute a ales altă cale. Din dorinţa de a nu-i dezamăgi pe spectatori, el a ţinut să se bată pînă la capăt, dovedind astfel cĂ n-are doar muŞchi, ci Şi caracter. Că, în ciuda erorii amintite, rămîne un luptător, un bărbat adevărat.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele