Se va supăra Platini?
Oprescu are dreptate: noul stadion naţional trebuie să fie dotat şi cu pistă de atletism!
Mircea Sandu avertiza deunăzi că Platini va fi dezamăgit să constate că stadionul naţional din Bucureşti, al cărui şantier s-a inaugurat în noiembrie anul trecut, […]
Oprescu are dreptate: noul stadion naţional trebuie să fie dotat şi cu pistă de atletism!
Mircea Sandu avertiza deunăzi că Platini va fi dezamăgit să constate că stadionul naţional din Bucureşti, al cărui şantier s-a inaugurat în noiembrie anul trecut, posedă şi pistă de atletism. Pasămite, preşedintele UEFA n-ar agrea asemenea amenajări, ar vrea arene destinate exclusiv fotbalului. Aşa o fi, atît că Euro 2008 a demonstrat contrariul. “Tricolorii” au susţinut două partide pe “Letzigrund” din Zürich, pe care s-au bătut de-a lungul vremii 27 de recorduri mondiale atletice, iar finala s-a disputat pe stadionul vienez Prater, şi el cu pistă!
Numai Dumnezeu ştie însă cînd va reuşi Platini să vină în inspecţie şi, eventual, să se necăjească. Cu siguranţă că nu în 2010, cum se lăuda ex-primarul general al Capitalei, Adriean Videanu, întrucît ritmul operaţiunilor în Complexul “Lia Manoliu” e unul de melc. În 11 luni, nu s-au îndepărtat de acolo nici măcar munţii de moloz! Pe lîngă că nu va fi gata la termen, cu certitudine că stadionul va înghiţi mai mulţi bani decît suma anunţată iniţial, cifrată la 140 de milioane de euro. Lesne de dedus şi din ce motiv, deoarece amînarea lucrărilor antrenează totdeauna şi pretutindeni creşterea costurilor.
Întrebarea e dacă noua arenă trebuie să aibă pistă? Conform lui Adriean Videanu, dar şi lui Mircea Sandu, n-ar trebui. Fostul edil a explicat la vremea aceea şi de ce. Pentru că el va construi în apropierea stadionului de fotbal, cu 30 de milioane de euro, un altul numai pentru atletism. Pe politicieni însă nu-i doare gura să promită. S-a dovedit repede că Videanu a vorbit ca să se afle în treabă şi să cîştige imagine. Ministerul Transporturilor, proprietarul terenului la care se referea Videanu, a refuzat şi refuză categoric să cedeze fie şi un singur metru! Pe amplasamentul respectiv funcţionează unicul turn de paraşutism din ţară, iar dezafectarea lui nu intră în discuţie.
Spre deosebire de Videanu, succesorul acestuia, Sorin Oprescu, s-a declarat adeptul unui stadion multifuncţional. Cu precădere din raţiuni financiare, justificînd că Primăria n-are destui bani cît să ridice şi o a doua arenă, dar şi din altele. În ideea că nu i se pare normal, şi nici nu e, ca stadionul naţional să găzduiască numai partide de fotbal, nu şi concursuri de atletism, meciuri internaţionale de rugby, concerte etc. Altminteri, recuperarea investiţiei s-ar prelungi.
Pe marginea subiectului mai rămîn multe de spus şi de precizat. Bunăoară, nu s-ar putea înălţa acolo vreun mall ori vreun cazino, cum sugera Naşu’, fiindcă s-ar încălca Legea Sportului. Şi dacă, prin absurd, nu se va renunţa totuşi la varianta lui Videanu, evident nerealistă, ce meciuri se vor juca pe noul stadion? Cele ale echipei reprezentative şi finala Cupei, adică prea puţine în raport cu cît se va cheltui. Ca atare, ieşirea din impas impune corectarea din mers a vechiului proiect şi completarea lui cu o pistă de atletism, ca să intre şi Bucureştiul, fie şi cu atîta întîrziere, în rîndul lumii. Chiar cu riscul ca Platini să se supere, viitoarea arenă trebuie să aibă pistă!