Gloanţe oarbe

Iancu are dreptate, dar trebuie să ştie cum să şi-o cîştige

Clar că FRF are o problemă cu Timişoara. Cînd 10.000 de oameni, majoritatea tineri, protestează în oraşul care a declanşat Revoluţia din 1989, problema devine crucială şi nu suferă […]

Iancu are dreptate, dar trebuie să ştie cum să şi-o cîştige

Clar că FRF are o problemă cu Timişoara. Cînd 10.000 de oameni, majoritatea tineri, protestează în oraşul care a declanşat Revoluţia din 1989, problema devine crucială şi nu suferă amînare. La rîndu-i, indiferent cine a produs încurcătura la Casa Fotbalului, Federaţia e obligată să se implice, să pună umărul ca Poli să primească înapoi, pe lîngă palmares şi culori, punctele pe care TAS i le-a luat printr-o decizie abuzivă. Am spus-o şi o repet, forul de la Lausanne a hotărît greşit din pricină că, analizînd un dosar incomplet, a judecat greşit. Practic, a fost indus în eroare. Acum, FRF trebuie nu să acorde asistenţă ori să sprijine cu vorba, ci să intervină direct. Să-şi recunoască vina şi să acţioneze, fie şi într-o instanţă civilă, singura cale de atac care pare să-i fi rămas Timişoarei pentru a răsturna verdictul TAS. Se anunţă o bătălie lungă şi grea. La fel de sigur e însă că ea merită purtată pînă la capăt. Cu orice strădanii şi cu orice costuri.

În acest context, indignarea lui Marian Iancu s-a justificat pe deplin. Cel care a investit o căruţă de bani în Poli s-a socotit furat şi a sărit ca ars. A tras în FRF cu tot armamentul şi din toate poziţiile. Din păcate însă, nu s-a controlat suficient, aşa că s-a văzut nevoit să bată repede în retragere. După ce în primul moment nu se sfiise să afirme că l-a mituit pe Mircea Sandu, mai nou a întors-o ca la Ploieşti: „N-am spus că i-am dat bani lui Sandu, ci că am cedat unui şantaj”. Atît că, trădat de un temperament vulcanic, o spusese, ba oferise şi detalii. Pasămite, întîia oară i-ar fi dat în crama unui hotel şi a doua oară, fără să precizeze unde, ca să se bucure de arbitraje corecte. Dezminţind azi ce-a declarat ieri, patronul nu i-a adus clubului un serviciu şi nu şi-a adus nici sieşi. Dimpotrivă, într-o conjunctură tensionată, şi-a ştirbit credibilitatea.

Nu încape îndoială că oficialii şi suporterii Timişoarei au dreptate cînd arată cu degetul către FRF. Doar că una e să ai dreptate şi alta să ştii s-o ceri, iar în final s-o obţii. Şi dacă a vorbit mai mult decît se cuvenea, Marian Iancu e dator să nu abandoneze lupta. Dar şi să-şi aleagă mai atent mijloacele. Altminteri, riscă să tragă numai gloanţe oarbe şi să nu-şi atingă scopul.