Timişoara are dreptate
Va fi foarte greu de răsturnat verdictul depunctării, dar lupta trebuie dusă, nu abandonată!
Povestea depunctării Politehnicii 1921 Ştiinţa Timişoara de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne nu-i complicată, ci foarte complicată. Cu observaţia că exprim mai degrabă […]
Va fi foarte greu de răsturnat verdictul depunctării, dar lupta trebuie dusă, nu abandonată!
Povestea depunctării Politehnicii 1921 Ştiinţa Timişoara de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne nu-i complicată, ci foarte complicată. Cu observaţia că exprim mai degrabă o părere decît o certitudine, îndrăznesc să susţin că Poli are dreptate. Că e în trista situaţie de a scoate din foc castanele băgate de alţii.
Asociere cu Viorel Boiţ, nu cu Claudio Zambon
Înfiinţat în 1921 şi, din 1990, organizat pe lîngă Institutul Politehnic din localitate, FC Timişoara s-a rupt la un moment dat în două. O societate condusă de Claudio Zambon şi alta de Viorel Boiţ, fiecare erijîndu-se în moştenitoarea istoricului, a palmaresului şi a culorilor vechiului club. Surprinzător, în ciuda repetatelor conflicte dintre ele, şi una, şi alta au fost recunoscute de Federaţie. Înregistrată ca persoană juridică prin Sentinţa Civilă nr. 94 din 11.06.1993 a Judecătoriei Timiş, celei prezidate de Boiţ i s-a comunicat de către FRF că-i aparţin “palmaresul şi drepturile conexe referitoare la simbolurile asociaţiei sportive Fotbal Club Politehnica Timişoara”, vezi facsimil stînga. În baza documentului respectiv, SC Politehnica 1921 Ştiinţa Timişoara, reprezentată şi subvenţionată de Marian Iancu, s-a asociat în 2 septembrie 2007 cu gruparea lui Boiţ, vezi facsimil dreapta. Întrucît Curtea de Arbitraj pentru Fotbal a FRF îi atribuise lui Boiţ istoria, palmaresul şi culorile, Iancu şi-a închipuit, logic, că acestea vor intra în posesia clubului rezultat din alianţa amintită.
De ce n-au ajuns toate actele la Lausanne?!
Iată însă că s-a înşelat. Zambon a cerut despăgubiri şi, deoarece a fost refuzat, a continuat să reclame la FIFA şi la TAS. Dacă TAS a căzut, cum merita bănuit, în capcană şi i-a dat italianului cîştig de cauză se poate explica prin faptul că n-a avut la dispoziţie un dosar complet. În consecinţă, n-a sesizat că Iancu s-a asociat cu Boiţ, nu cu Zambon. De aici încolo, numeroase sînt semnele de întrebare care rămîn, din păcate, fără răspuns. Sau care nu capătă răspunsuri convingătoare. Pe ce bază federaţia i-a acordat palmaresul şi celelalte drepturi lui Boiţ, implicit lui Iancu, dar şi, mai ales, de ce TAS n-a ţinut cont de asocierea menţionată? Singura explicaţie plauzibilă e că forului de la Lausanne nu i s-au prezentat toate înscrisurile, din care pricină, fiind incomplet informat, a mers pe o pistă falsă şi a tras o concluzie eronată.
Fie din neglijenţă, fie din rea-credinţă, fie din amîndouă, Federaţia n-a trimis toate actele. E ceea ce, justificat, le reproşează Marian Iancu lui Mircea Sandu, lui Adalbert Kassai şi lui Florin Prunea. Pe de altă parte însă, şi Marian Iancu e de vină. Prost sfătuit, dacă nu indus în eroare, acesta l-a ales ca apărător în instanţa din Elveţia pe Ştefan Justin, avocatul care a colaborat multă vreme cu FRF şi, după o scurtă pauză, mai colaborează şi azi. Nu-i exclus ca Justin să fi servit cu precădere interesele federale, nu pe cele ale lui Poli, cum îl acuză, ori măcar îl suspectează, oficialii timişoreni. Poate că da, poate că nu, nimeni nu-i de condamnat în lipsa dovezilor. Cert e însă că alegerea avocatului cu pricina n-a fost cea mai inspirată. Sau n-a fost deloc.
Comitetul Executiv şi-a dat acordul pentru mov!
Fireşte că depunctarea dictată de TAS şi aplicată de FRF i-a revoltat pe suporterii de pe Bega, iar pe Marian Iancu, care a investit în Poli milioane de euro, în mod special. Ca atare, a declarat că se retrage din fotbal. Pînă la un punct, reacţia finanţatorului se justifică. Cu atît mai mult cu cît, modificînd culorile echipei din violet în mov, schimbare dezavuată şi amendată de TAS, a solicitat aprobarea FRF şi a primit-o, ba încă prompt, din partea Comitetului Executiv Ca şi în cazul avocatului, consider că Marian Iancu greşeşte iar. Sigur, are puţine variante, ori chiar nici una, să întoarcă verdictul de la Lausanne. De regulă, ce se hotărăşte acolo e bătut în cuie. Literă de lege. Atîta vreme cît există însă o şansă cît de mică, legată de completarea dosarului cu documentele invocate mai sus, lupta trebuie dusă, nu abandonată. Prima condiţie ca să cîştigi o bătălie e s-o dai.