Vinovăţie generală

Mărturisirile lui Daniel Florea pun într-o lumină proastă întreaga conducere a fotbalului nostru

Recentele dezvăluiri din aşa-zisul caz valiza demonstrează că în fotbalul românesc se petrec lucruri urîte. Şi nu oriunde, ci chiar la vîrful lui. După cum reiese din […]

Mărturisirile lui Daniel Florea pun într-o lumină proastă întreaga conducere a fotbalului nostru

Recentele dezvăluiri din aşa-zisul caz valiza demonstrează că în fotbalul românesc se petrec lucruri urîte. Şi nu oriunde, ci chiar la vîrful lui. După cum reiese din “spovedania” lui Daniel Florea, fost preşedinte la Disciplină, la Apel şi, anticipez, la Arbitraj, de unde va fi demis în următoarele ore, independenţa şi autonomia comisiilor federale sînt vorbe goale. Basme de adormit copiii. Asupra organismelor respective se fac presiuni din toate direcţiile, iar şefii FRF şi ai LPF obişnuiesc să se bage unde nu le fierbe oala. Se amestecă, intervin, timorează, pretind ascultare. Legea lor e a bunului plac, dictată de simpatii, dacă nu, Şi mai rău, de interese.

Sigur, merită discutat în ce măsură, iertînd-o pe Steaua, Daniel Florea a avut dreptate. Nu-i prea uşor de înţeles cum, transformînd negrul în alb, Comisia de Arbitraj a răsturnat deciziile instanţelor precedente. La urma urmei, nici nu cred c-ar trebui să ne pese prea mult de Florea, ce costum poartă şi cu ce limuzină circulă. A stat în fruntea forurilor menţionate cît, iertaţi expresia, capra la ţap. Adus de Ionuţ Lupescu şi sprijinit de Dumitru Dragomir, sau invers, a venit ca să aibă de unde pleca. L-au precedat atîţia şi, evident, îi vor succeda atîţia. Mereu se vor găsi unii naivi ori şmecheri, gata să-şi închipuie că fotbalul constituie o trambulină către notorietate. Fie şi de rău, să vorbească lumea despre ei. Să ajungă cineva, să apară în ziare şi pe micile ecrane.

În schimb, s-ar cuveni să ne preocupe conduita celor care ţin hăţurile, aleşi ori doar numiţi. Iar aceştia sînt clar în culpă, de la primul pînă la ultimul. Inclusiv, deşi n-a jucat un rol de seamă în povestea cu pricina, preşedintele LPF. Căruia i se reproşează că a descoperit tentativele lui Lupescu de a-l monta pe Florea contra Stelei, dar a tăcut mîlc. Ca peştele. Spre a-i proteja pe Mircea Sandu şi, mai ales, pe Ionuţ Lupescu, Dragomir a pus batista pe ţambal. A căutat să evite scandalul, numai că a devenit complice.

Mai vinovat pare, şi probabil e, Lupescu însuşi. Recunoscînd, vezi Gazeta de ieri, că “am vrut să fac un bine Stelei cînd i-am spus lui Florea că poate amîna cazul”, fostul internaţional s-a acuzat singur. Pentru că, regulamentar şi logic, n-avea dreptul să se implice. Nici asta însă, ca să-i acordăm Kaiserului circumstanţe atenuante prin prisma tinereţii, adică a lipsei de experienţă, n-a şocat atît de tare cît afirmaţia lui că “În aceste dosare dificile, ar trebui să se întrunească cei trei şefi de comisie şi să meargă pe aceeaşi linie”! În măsura în care, din păcate, directorul general al Federaţiei judecă aşa, împotriva oricărei norme de drept şi de morală, atunci e grav. E foarte grav. În ideea că o asemenea atitudine învinuieşte, dar şi descalifică.