Vremea atacanţilor / Spaniolul Villa şi rusul Arşavin sînt superstarurile CE

Pe măsură ce Euro 2008 se îndreaptă către finiş, comentatorii care au pronosticat că va fi o competiţie eminamente tacticizată şi zgîrcită în spectacol încep să bată în retragere. Admit şi ei că în majoritatea cazurilor aici s-a jucat deschis, […]

Pe măsură ce Euro 2008 se îndreaptă către finiş, comentatorii care au pronosticat că va fi o competiţie eminamente tacticizată şi zgîrcită în spectacol încep să bată în retragere. Admit şi ei că în majoritatea cazurilor aici s-a jucat deschis, cu accent pe atac, nu pe apărare. Probă că doar două întîlniri, între care şi România – Franţa, s-au sfîrşit printr-o remiză albă. Cel mai des s-a consemnat scorul de 2-0, în 7 partide, dar a existat şi o dublă de 4-1, la Rusia – Spania şi la Olanda – Franţa. Înaintea semifinalelor, una consumată aseară, s-au înscris 68 de goluri, 57 în grupe şi 11 în „sferturi” (nu se contabilizează penalty-urile de departajare), care au dus la o medie de 2,43 goluri pe meci. Deşi inferioară celei de la Euro 2004, cînd se marcaseră 72 de goluri pînă în aceeaşi fază a întrecerii, ea i-a surprins pe specialişti. Şi i-a surprins, fireşte, în mod plăcut.

Prima cu 10 goluri, celaltă cu 8, Olanda şi Spania s-au dovedit cele mai productive, urmate fiind de Rusia şi de Germania, cu cîte 7. Nu întîmplător, 3 dintre ele au şi survolat sferturile de finală. Minus Olanda, excepţia menită să confirme regula. Din păcate, reuşind un singur gol, România s-a plasat în coada cozilor. Ne poate consola ideea că Austria, Polonia şi Grecia, ba şi Franţa, vicecampioana mondială, s-au oprit tot la un gol. Slabă mîngîiere însă, atît că rana ne doare destul şi nu mai trebuie zgîndărită. Cunoaşteţi vorba, şi calul are 4 picioare, ca şi vaca, dar nu dă lapte!

Dacă Germania s-a distins, ca de obicei, prin ambiţie şi prin pragmatism, iar Turcia prin eroismul care i-a şi permis să întoarcă 3 rezultate, Spania şi Rusia, ordinea e aleatorie, chiar au impresionat. Dincolo de accidentul din debut al trupei lui Hiddink, au evoluat îndrăzneţ şi dezinvolt, conform filosofiei că n-ajunge să cîştigi, ci e foarte important şi cum o faci. Îndeobşte ele au asigurat show-ul prin joc şi prin atitudine. Mai corect spus, prin atitudine şi, consecinţă a ei, prin joc. Şi-au propus şi au izbutit să furnizeze un fotbal orientat mereu către poarta adversă, plin de imaginaţie şi de farmec. Adesea seducător. Logic, Spania şi Rusia au impus şi starurile competiţiei, pe David Villa şi, respectiv, pe Andrei Arşavin, ambii atacanţi. Dacă turneele finale anterioare au consacrat cu precădere mijlocaşi, Franţa 1984 pe Platini, Anglia 1996 pe Nedved, Belgia – Olanda 2000 pe Zidane, iată că de data asta au ieşit la rampă atacanţii. Mai ales ei. Inclusiv scepticii consideră schimbarea de roluri un semn încurajator pentru viitorul fotbalului. Iarăşi din păcate, noi stăm rău şi la acest capitol. Nu prea vine nimeni din urmă.

Altfel, golgeter la zi al rendez-vous-ului continental, Villa conduce detaşat şi în clasamentul numit Castrol Performance Index, alcătuit pe baza informaţiilor oferite de 8 camere TV ce mătură permanent terenul şi cuantifică prestaţia fiecărui jucător, şuturi, intercepţii, plonjoane, kilometri parcurşi etc. În Top 10 al CPI figurează şi Bogdan Lobonţ. Ocupa ieri locul 6, după olandezul Van der Sar (2) şi după, mai greu de înţeles, suedezul Isaksson (3), dar devansînd o sumedenie de portari reputaţi, precum italianul Buffon, neamţul Lehmann sau francezul Coupet. Cum nici unul dintre aceştia nu apare pe listă, dinamovistul chiar are motive să se mîndrească. Şi noi, ca români, împreună cu el.

Asta e situaţia, cînd n-ai ceva mai acătării de care să te legi, te mulţumeşti şi cu puţin. Voi reveni.