Vai de cei învinşi!
Euro 2008 a demonstrat că folosirea garniturilor de rezervă în scopul odihnirii primelor echipe a fost greşită. O idee falimentară Înaintea semifinalelor, Euro 2008 şi-a luat două zile de pauză, pe parcursul cărora pasele şi şuturile lasă spaţiu comentariilor şi […]
Euro 2008 a demonstrat că folosirea garniturilor de rezervă în scopul odihnirii primelor echipe a fost greşită. O idee falimentară
Înaintea semifinalelor, Euro 2008 şi-a luat două zile de pauză, pe parcursul cărora pasele şi şuturile lasă spaţiu comentariilor şi concluziilor. Evident, nu toţi specialiştii gîndesc identic, dar de data asta sînt de acord. Ideea de a-i odihni pe jucători în plină competiţie s-a dovedit greşită. Pe rînd, i-au căzut victime Portugalia, Croaţia şi Olanda, echipe care, calificate după două meciuri, l-au abordat pe ultimul din grupă, Olanda chiar contra României, apelînd la garniturile secunde. La fel, pe rînd, dar surprinzător, ele au şi capotat în „sferturi”. Ca atare, dintre cele 4 cîştigătoare de serii, numai Spania a continuat cursa, şi ea însă cu emoţii, desprinzîndu-se abia la penalty-urile de departajare.
Menajîndu-şi vedetele, Scolari, Bilici şi Van Basten şi-au propus să obţină un plus de prospeţime. Au căutat una, dar au găsit alta. În loc să iasă întărite, formaţiile lor şi-au pierdut din siguranţa de sine şi din vivacitate. În măsura în care din 3 exemple se naşte o regulă, atunci e clar că odihnirea titularilor a constituit o eroare. „Pe durata unui turneu, jucătorii trebuie ţinuţi sub presiune, nu transformaţi în spectatori. Trimişi în tribună fie şi pentru o partidă, ei vor avea nevoie de timp ca să-şi recapete concentrarea. Or, un turneu de genul lui Euro exact asta nu-ţi oferă, timp”, a explicat Guy Roux, veteranul antrenorilor francezi.
Cu alte cuvinte, s-a apreciat că tehnicienii amintiţi au plătit preţul unui risc asumat inutil. Acela că, inclusiv sub aspect psihic, au rupt ritmul unor echipe care meritau lăsate să joace, nu să fie bulversate. Deoarece Scolari a semnat recent cu Chelsea, iar Bilici şi-a dobîndit în Croaţia statutul de erou naţional graţie „istoricului” 2-1 cu Germania, majoritatea oalelor se sparg acum în capul lui Van Basten. Pe lîngă reproşurile fireşti într-o asemenea situaţie, acesta suferă şi din pricina comparaţiilor cu Hiddink, olandez şi el, care a izbutit să facă din echipa Rusiei una cu adevărat strălucitoare, impresionantă. Dacă Hiddink a încurajat atacul şi numai atacul, de-aia i se mai spune şi „domnul anti-Mourinho”, Van Basten s-ar fi scăldat în ape tulburi. Pasămite, n-a fost nici cal, nici măgar, a oscilat între frică şi curaj. Nu-i chiar aşa, doar că la eşecuri nimeni nu mai are răbdare să nuanţeze. Oricum, datorită stilului Hiddink, Rusia e considerată „unica moştenitoare a miticului model olandez din anii ’60” şi, mai departe, mare favorită la cucerirea titlului continental. Îndrăzneaţă profeţie însă, cîtă vreme Spania, adversara ei din semifinale, e singura care n-a ratat nici o ţintă aici, 4 partide, 4 victorii, iar Germania nu se dă niciodată bătută. Moare, dar nu se predă.
În rest, pe cracă pare şi Donadoni, acuzat că „n-a ştiut să gestioneze normalitatea”, cum îl admonesta luni Gazzetta dello Sport. Deşi Il Calcio, ba şi întreaga Italie, încearcă să-şi păstreze calmul, digeră greu înfrîngerea de duminică, atenţie, cea dintîi într-un meci oficial cu Spania după 88 de ani! Cîţiva se mai străduiesc să-l apere pe antrenorul Squadrei Azzurra. Cînd însă aceeaşi Gazzetta titrează „Cap de linie pentru un selecţioner onest, dar demis” sau „Urmează era Lippi bis!”, rezultă că zilele lui Donadoni sînt numărate. Corect sau nu, fiecare gîndeşte cum vrea, aşa a fost, e şi va fi mereu în fotbal. Învinşii sînt totdeauna primii vinovaţi.