Mutu să tacă!

În afara prudenţei excesive impuse de selecţioner, adevărul e că şi mulţi „tricolori” au evoluat neconvingător la Euro 2008

Sîmbătă seara, ruşii ne-au arătat ce-ar fi trebuit să facem ca să-i batem pe olandezi. În loc să ne temem de […]

În afara prudenţei excesive impuse de selecţioner, adevărul e că şi mulţi „tricolori” au evoluat neconvingător la Euro 2008

Sîmbătă seara, ruşii ne-au arătat ce-ar fi trebuit să facem ca să-i batem pe olandezi. În loc să ne temem de ei, să fi îndrăznit mai mult, îndeosebi spre capătul unei confruntări în care, de la 0-1 încolo, nu mai aveam ce pierde. Să ne fi asumat riscuri întrucît, dacă partida s-ar fi terminat şi 0-4, era acelaşi drac. Dar am fi putut invoca argumentul că, întîlnind un adversar redutabil, măcar am încercat tot ce se cerea încercat. Judecînd realist, probabil că nicicum „tricolorii” n-ar fi salvat rezultatul. Ar fi salvat însă imaginea şi ar fi părăsit Elveţia lăsînd o altă impresie decît aceea a unei echipe complexate, lipsită de curaj şi, pînă la urmă, de mijloace.

Deoarece i-am mai reproşat lui Piţurcă o precauţie împinsă pînă la dogmă, nu mai insist. Să zicem că recomandabilă contra Franţei, cînd se lua pulsul competiţiei, chiar şi în faţa Italiei, ditamai campioana lumii, prudenţa excesivă merita însă abandonată cu Olanda. Lăsată la vestiar. Fiind un meci de quitte ou double, trebuia jucat la victorie, numai la victorie. Cum nu s-a întîmplat aşa, selecţionerul poartă o parte din vina eliminării. Pentru că, predîndu-le elevilor săi o singură lecţie, i-a pus în situaţia de a nu fi învăţat alta.

Să admitem însă că a fost şi vina unora dintre jucători. Nu mă refer doar la Nicoliţă, la Fl. Petre şi la M. Niculae, despre care bănuiam, ca şi Piţurcă de altfel, că nu vor străluci. Fuseseră aduşi pe post de soldaţi care să apere cu devotament o strategie limitată, din care motiv nici n-am aşteptat să impresioneze. Fotbalişti conştiincioşi şi luptători, gata să moară pe teren, dar nu de nivelul unui turneu final. Fireşte, se pune întrebarea ce-au căutat ei aici?, despre asta însă cu un viitor prilej.

Practic, cu excepţia excelentului Lobonţ, ales de France Football, el, nu Pirlo, MVP-ul partidei cu Italia şi lăudat fără reţineri („le portier roumain a brille”), a fundaşilor, cu plusuri pentru Goian şi minusuri pentru Tamaş, ca şi a lui Rădoi pînă să se accidenteze, toţi ceilalţi au rămas datori. Codrea, Cociş, Dică şi D. Niculae n-au decepţionat, dar nici n-au strălucit. S-au dovedit utili, însă au ieşit prea rar în evidenţă.

Din păcate, n-au convins nici vedetele Chivu şi Mutu. Cine şi-a închipuit că aceştia nu vor scăpa ocazia CE ca să se remarce personal, ba şi să-şi tragă coechipierii după ei, s-a înşelat. Căpitanul „naţionalei” a reuşit o a doua repriză foarte bună cu Italia, dar atît. Contra Olandei, cînd era mai mare nevoie de experienţa şi de  anvergura lui, a preferat un joc la alibi, fiind pretutindeni şi nicăieri. Dincolo de scuza unui umăr fragil, ce putea ceda la primul contact mai viguros, Chivu trebuia să ofere mai mult pentru el şi, deopotrivă, pentru echipă. În măsura în care mesajul său e corect, o scuză are şi Mutu, în ideea că selecţionerul i-ar fi pretins să stea la cutie, lipit de tuşa stîngă ca marca de scrisoare. Să respecte strict indicaţiile, nu să ia acţiuni pe cont propriu. Oricum, bilanţul Briliantului la Euro 2008 s-a plasat surprinzător de jos: o pătrundere vijelioasă în meciul cu Franţa, terminată prin obţinerea unei lovituri libere în preajma careului, şi un gol în cel cu Italia. Nu puţin, dureros de puţin pentru talentul şi reputaţia lui Il Fenomeno. Altminteri, deşi nu-i normal să-i reproşăm la infinit ratarea penalty-ului din întînirea cu squadra azzurra, nici nu putem uita uşor că, dac-ar fi făcut 2-1 în minutul 81, am fi avut calificarea în buzunar. Italia s-ar fi dus acasă, iar România ar fi continuat cursa. Tocmai de aceea, ideal ar fi ca Mutu să-şi lingă rănile şi să tacă.