„Încăpăţînaţi şi curajoşi”

Presa italiană acuză arbitrajul brigăzii norvegiene, dar recunoaşte marile calităţi ale echipei române, un adversar „cu resurse nebănuite”

Să fim corecţi, Toni a marcat un gol valabil şi la duelul dintre Panucci şi D. Niculae nu trebuia dictat 11 metri. […]

Presa italiană acuză arbitrajul brigăzii norvegiene, dar recunoaşte marile calităţi ale echipei române, un adversar „cu resurse nebănuite”

Să fim corecţi, Toni a marcat un gol valabil şi la duelul dintre Panucci şi D. Niculae nu trebuia dictat 11 metri. Într-adevăr, fundaşul italian a avut o mînă pe atacantul nostru şi l-a jenat, numai că, dacă s-ar sancţiona toate intervenţiile de acest gen, atunci s-ar fluiera cîte 10-15 penalty-uri în fiecare partidă. Să admitem că arbitrul, aflat „într-o zi neagră”, cum avea să-l caracterizeze Donadoni, ne-a ajutat. Să nu ne mirăm însă prea tare, de vreme ce o comisie UEFA, alcătuită probabil din orbi, l-a desemnat pe Pirlo MVP – meciului! Notat cu 6 în Gazzetta dello Sport de sîmbătă, sub Chivu, Buffon şi Grosso, toţi cu 7,5, dar şi sub Codrea (7), Mutu, Fl. Petre, Panucci, Chellini, De Rossi, care au primit 6,5, mijlocaşul lui Milan mai degrabă a decepţionat. În cel mai fericit caz, a evoluat ca un om de pluton, din categoria „şi alţii”.

Observaţiile de mai sus nu scad din meritele echipei române, despre care Candido Cannavo scria în cotidianul citat că „şi-a scuipat plămînii pe gazon”, iar Gianpiero Galeazzi declara pe Rai Uno că a fost „încăpăţînată şi curajoasă, demonstrînd resurse nebănuite”. Exact aşa au stat lucrurile. Băieţii lui Piţurcă au jucat de la egal la egal cu campionii mondiali, ba ar fi putut şi să învingă. Din păcate, după ce deschisese scorul, Mutu a irosit penalty-ul din minutul 81. Să nu ne grăbim să-l punem însă la zid, căci li s-a întîmplat să rateze de la punctul cu var şi unor fotbalişti mai mari decît el, începînd chiar cu inconfundabilul Maradona.
Majoritatea pretinzînd că au scăpat victoria printre degete, peninsularii invocă posesia superioară a balonului, 53 la sută, şi mai clară pînă la pauză, 61 la sută. N-au dreptate. Pe de-o parte, deoarece „tricolorii” şi-au creat mai multe ocazii, să ne reamintim doar de cele ale lui Mutu şi Nicoliţă. Pe de alta, deoarece românii au tras mai des către şi pe poarta adversă, raportul şuturilor fiindu-le favorabil: 16 la 10, respectiv 6 la 4. Cu apa la gît, în speranţa că ei îi vor bate pe francezi şi olandezii pe noi, azzurrii preferă să se uite numai la jumătatea plină a paharului lor. Altminteri, dincolo de reproşurile adresate arbitrilor, recunosc şi ei calităţile formaţiei noastre. De pildă, Mario Sconcerti considera în Corriere della Sera acest 1-1 de pe Letzigrund „un risultato giusto”.

În măsura în care i-am imputat lui Piţurcă, fie şi cu jumătate de gură, lipsa de îndrăzneală din întîlnirea cu Franţa, de data asta trebuie să-l complimentăm. E obligatoriu. Fără complexe, a pregătit şi a condus meciul ca un şahist cu Elo foarte ridicat. A ştiut şi cînd să aştepte, şi cînd să forţeze. Silit de accidentarea lui Rădoi, l-a trecut pe Chivu în centrul liniei de mijloc, iar mutarea a dat roade. Sobru şi elegant, căpitanul „naţionalei” s-a dovedit, alături de Lobonţ, de Codrea şi de Goian, printre cei mai buni de pe teren. Nici unul dintre elevii lui Piţurcă n-a rămas însă dator. Toţi s-au dăruit pînă la sacrificiu şi au luptat exemplar. Vorba lui Cannavo, un fel de Ioan Chirilă al Italiei, „şi-au scuipat plămînii”, angajament pentru care li se cuvin felicitări.

Egală cu Franţa şi cu Italia, echipa României şi-a cîştigat aici mult respect, dar şi dreptul de a fi socotită una dintre marile şi plăcutele surprize ale competiţiei. Pe post de outsider în grupă, surprinzător, ea păstrează şanse reale de a obţine, împotriva tuturor pronosticurilor, calificarea în sferturile de finală. Şi-n dauna cui, a campioanei şi a vicecampioanei lumii?! La decisivul duel cu Olanda mă voi referi însă, detaliat, în corespondenţa de mîine.