Meniu Euro 2008 / Poftiţi la mămăligă cu ciuperci gratinate şi spanac proaspăt!

Deoarece m-am trezit tîrziu, n-am mai găsit cameră nici în St. Gallen, nici în Zurich. Aşa am ajuns la Geroldswil, vreo 20 de kilometri de Zurich, într-o localitate tihnită şi, asemenea întregii Elveţii, curată ca o farmacie. Trebuie că numără […]

Deoarece m-am trezit tîrziu, n-am mai găsit cameră nici în St. Gallen, nici în Zurich. Aşa am ajuns la Geroldswil, vreo 20 de kilometri de Zurich, într-o localitate tihnită şi, asemenea întregii Elveţii, curată ca o farmacie. Trebuie că numără în jur de 2.000 de suflete, dar nu-s sigur. Deşi am întrebat în stînga şi-n dreapta, nimeni nu m-a lămurit. „Nu-i treaba mea!”, aproape că m-a repezit o doamnă şi şi-a văzut de drum trăgînd în lesă 2 buldogi supăraţi. În paranteză fie zis, probabil că aici fiecare cetăţean are măcar un cîine. Circul pe străzi ca într-o expoziţie canină. În general însă, elveţienii nu răspund la întrebări care se referă la chestiuni ce nu-i privesc pe ei sau pe familiile lor. Te lasă să înţelegi, vorba doamnei, că nu e treaba lor!

Dacă orăşelul aduce cu o staţiune balneară, cocoţat pe spinarea unor dealuri împădurite, hotelul numit hostellerie, care s-ar traduce prin han, pare un sanatoriu. Pentru că are o firmă discretă, cît coperta unei cărţi, i-am dat ocol de cîteva ori pînă să-l descopăr. Inedit e că se urcă din stradă ori din garajul subteran direct pe etaje, cu liftul, ceea ce vrea să însemne că poţi sta în acest hotel cu săptămînile fără să treci pe la recepţie! Am discutat despre asta cu managerul şi s-a uitat la mine cruciş, de parcă tocmai aterizasem de pe Marte. „Noi mergem pe încredere”, m-a informat şi s-a grăbit să pună punct conversaţiei. Altminteri, cînd i-am cerut sfatul dacă să iau ori nu GPS-ul din maşină, m-a îndemnat să-l iau. „Ştiţi, l-am auzit, Elveţia nu mai e ce-a fost, s-a umplut de străini”.

Unul dintre restaurantele hotelului se cheamă, pompos, Osteria Barbarossa. Am constatat cu surprindere, dar şi cu bucurie, că în saloanele lui tutunul nu-i interzis. În consecinţă, se fumează la greu, femeile trăgînd din ţigară chiar mai vîrtos decît bărbaţii. Ieri, bucătarul şef a preparat un meniu de gală în cinstea lui Euro 2008. Pentru suporterii fiecăreia dintre cele 14 echipe vizitatoare, nu şi pentru ai ţărilor-gazdă, a pregătit cîte o specialitate considerată de el tipică poporului respectiv. Croaţilor, de pildă, le-a gătit cevapcici, francezilor salată nicoise, polonezilor tradiţionalul barszcz, turcilor muecver, portughezilor creveţi, ruşilor muşchi Stroganoff şi aşa mai departe. Nu foarte inspirat, pentru români a ales mămăliga cu ciuperci gratinate şi spanac proaspăt! Că a scris, mai italieneşte, mamaglia în loc de mămăligă nu m-a deranjat, dar n-am priceput de ce şi-a imaginat că ne-ar plăcea nouă combinaţia amintită. Am încercat-o şi chiar nu mi-a plăcut. În schimb, am plătit 19 franci, adică 13 euro, spre 50 de lei noi. Cam mult, nu?, pentru o farfurie din care abia am gustat.