Provocarea lui Olăroiu

“Chiar dacă n-aş mai avea unde să antrenez, tot n-aş mai antrena în România!”

După ce a cîştigat cu Al Hilal din Riad campionatul saudit şi Cupa Prinţului Faisal, Cosmin Olăroiu a revenit în ţară pentru o scurtă vacanţă. La […]

“Chiar dacă n-aş mai avea unde să antrenez, tot n-aş mai antrena în România!”

După ce a cîştigat cu Al Hilal din Riad campionatul saudit şi Cupa Prinţului Faisal, Cosmin Olăroiu a revenit în ţară pentru o scurtă vacanţă. La sosire, a dat o declaraţie ce trebuie să-i fi surprins pe mulţi: “Îmi era dor de casă, dar în nici un caz de fotbalul românesc. Din punctul meu de vedere, e mai bine acolo. După ce s-a întîmplat aici, e bine să iei o pauză, să stai mai departe. Pe mine fotbalul românesc nu mă mai motivează. Chiar dacă n-aş mai avea unde să antrenez sau n-aş avea oferte, tot n-aş mai antrena în România! Nu vreau să critic fotbalul românesc, aici m-am născut ca jucător şi ca antrenor, dar ce se întîmplă în jurul lui, ce se spune, mă face să am reţineri cînd vine vorba să mă întorc acasă”.

Auzindu-l, cea dintîi reacţie e să te indignezi. Să zici că lui Olăroiu i s-a urcat la cap şi că banii, vreo două milioane de euro încasaţi pe sezon în Arabia Saudită, i-au sucit minţile. Şi mai rău, să-i reproşezi că, uitînd de unde a plecat, a uitat şi cît îi datorează unui fotbal care, în ciuda metehnelor, l-a ajutat să joace în Coreea de Sud şi în Japonia, dar şi ca tînăr antrenor, la nici 37 de ani, s-o ducă pe Steaua pînă în semifinalele Cupei UEFA.

Apoi însă, analizînd mai atent lucrurile, parcă îţi mai trec nervii. Te miri că Olăroiu e atît de categoric venind din Arabia Saudită, nu din Anglia, din Franţa sau din Italia, dar remarci curajul lui de a ataca deschis un subiect delicat, pe care majoritatea celor aflaţi într-o situaţie similară evită să-l discute. Probabil că şi ei judecă la fel, dar preferă să nu facă valuri şi să nu provoace polemici ori chiar duşmănii.

Dincolo de înverşunarea lui Olăroiu, criticile acestuia ar trebui să ne dea serios de gîndit, deoarece fotbalului nostru îi mai rămîn atîtea şi atîtea de îndreptat. “Tot timpul se aruncă cu noroi şi sînt prea multe scandaluri”, a îndrăznit Olăroiu să pună degetul pe rană şi, prin asta, s-a expus şi mai tare riscului de a fi considerat nu doar cu nasul pe sus, ci şi nerecunoscător. Un ingrat ce se repede să muşte mîna care l-a hrănit.

S-ar cuveni să admitem însă că măcar parţial are dreptate. Orice fotbal care e, precum cel românesc, mai degrabă vorbit decît jucat lasă senzaţia de derizoriu, de neîmplinire, iar cine poate să-l compare cu altele, nu neapărat superioare valoric, dar mai organizate şi mai puţin gălăgioase, ajunge mai devreme sau mai tîrziu la aceeaşi concluzie cu Cosmin Olăroiu. Pentru că de la distanţă lucrurile se văd uneori mai clar, ajunge de obicei, şi din păcate, mai devreme.