Steaua şi CFR

Echipa din Ghencea a înregistrat a 10-a victorie consecutivă, iar cea din Gruia a nu renunţă la luptă. Ce final de campionat!

Diferenţă evidentă între cum a bătut CFR Cluj la Arad şi Steaua la Galaţi. Prima a zburdat, pe […]

Echipa din Ghencea a înregistrat a 10-a victorie consecutivă, iar cea din Gruia a nu renunţă la luptă. Ce final de campionat!

Diferenţă evidentă între cum a bătut CFR Cluj la Arad şi Steaua la Galaţi. Prima a zburdat, pe cînd cealaltă
s-a chinuit. Steaua a avut şi noroc deoarece Oţelul a irosit ocazii numeroase şi clare, iar Pleşan a marcat de-abia în minutul 81. Fotbalul însă nu recompensează automat meritele, drept pentru care o victorie, fie şi obţinută cu şansă, e totdeauna mai preţioasă decît un egal onorabil. Cu atît mai mult decît o înfrîngere frumoasă.

Comparînd evoluţiile de sîmbătă ale fruntaşelor, trebuie să ţinem însă seama, obligatoriu, de replica adversarelor lor. Deschizînd repede scorul, CFR a trecut de UTA fără eforturi şi fără emoţii. Bătrîna Doamnă nici n-a mişcat în front. A opus o slabă rezistenţă, arătînd că şi-a rătăcit busola. În cazul în care a avut-o vreodată deoarece, în ciuda investiţiilor de la Arad, echipa locală s-a ridicat rareori la nivelul pretenţiilor Ligii I. Parcursul ei a dovedit o dată în plus că doar dorinţa şi abnegaţia nu garantează supravieţuirea. Înaintea lor, e nevoie de valoare.

Oricum, cîştigînd la pas după 1-1 la Urziceni şi 1-0 cu Rapid, CFR Cluj a lăsat impresia că a depăşit blocajul psihic de la Începutul stagiunii. Ca atare, pare hotărîtă, dar şi capabilă să continue cursa pentru titlu. Ba şi să spere. Pe de altă parte, pe lîngă erorile de arbitraj comise împotriva lor, logic ar fi ca Andone şi elevii lui să accepte că au pierdut poziţia de lideri şi din pricină că n-au ştiut să gestioneze tensiunea şi miza. Acestea i-au speriat, i-au copleşit.

Spre deosebire de UTA, Oţelul Galaţi şi-a vîndut foarte scump pielea. Perioade lungi a fost superioară, fapt recunoscut pînă şi de Gigi Becali. A jucat cu ambiţie, adesea la sacrificiu. Dacă Szekely n-ar fi ieşit, probabil că Steaua ar fi avut şi mai mult de tras. La fel, dacă Jula şi Jelev n-ar fi ratat ocazii imense. Adevărat e însă că, pusă la grea încercare, trupa lui Lăcătuş şi-a păstrat mintea limpede şi, specialitatea casei, a reuşit să înscrie dintr-o fază fixă. Tîrziu şi poate nemeritat, dar esenţial e, din punctul ei de vedere, că a mai sărit un hop dificil. Socotind-o şi pe cea primită la masa verde, Steaua a bifat a 10-a victorie consecutivă, argument care pledează, pe lîngă experienţa roş-albaştrilor, pentru forţa acestora, fizică şi morală. Cei care-l contestă pe Lăcătuş, cîţi or mai fi rămas, ar trebui să-şi revizuiască opinia.

Steaua a învins la Galaţi, dar n-a convins. Pentru a deveni campioană, nu-i însă nevoie să convingă. Îi e suficient să cîştige meci după meci. Altminteri, fanii din Ghencea vor, precum noi toţi, şi altceva de la ea. Aşteaptă inspiraţie, dezinvoltură, spectacol. Atît că în fotbalul de azi, mereu pragmatic, uneori chiar cinic, lucrul cel mai important constă în atingerea scopului. Că el scuză sau nu mijloacele, deşi n-ar trebui să scuze, contează din ce în ce mai puţin.