Lecţia de solidaritate

Nu numai că sportului i s-a repartizat cel mai mic buget dintr-un an olimpic, dar s-a mai redus şi acesta cu 10 procente!

Sîmbătă, de la ora 20.30, Adrian Diaconu şi americanul de culoare Chris Henry vor boxa la Polivalentă […]

Nu numai că sportului i s-a repartizat cel mai mic buget dintr-un an olimpic, dar s-a mai redus şi acesta cu 10 procente!

Sîmbătă, de la ora 20.30, Adrian Diaconu şi americanul de culoare Chris Henry vor boxa la Polivalentă pentru titlul mondial interimar WBC al semigreilor. Se scontează că sala va fi arhiplină şi că publicul îl va susţine pe pugilistul român, aflat la prima tentativă de a cîştiga centura cu diamante. Dar nu ca să prefaţez gala scriu aceste rînduri, ci pentru a evidenţia că toate marile glorii ale ringului nostru profesionist l-au vizitat deunĂzi pe Diaconu. Ex-campioniimondiali Mihai Leu şi Leonard Doroftei, ca şi actualul deţinător al titlului suprem în versiunea IBF, Lucian Bute, s-au prezentat împreună la hotelul Crystal Palace ca să-l salute pe cel supranumit Rechinul şi, fireşte, să-i ureze succes. Dacă Doroftei a venit din Ploieşti, de unde e şi Diaconu, iar Leu de la Hunedoara, Bute a sosit tocmai din Canada.

Sigur că, în raport cu alte discipline, lumea aşa-zisei nobile arte e mică. Dincolo de asta, gestul amintit a avut darul să emoţioneze, a oferit o lecţie de tulburătoare solidaritate. În vreme ce fotbaliştii, de pildă, dar nu numai ei, se iau adesea peste picior, ba se şi jignesc, iată că boxerii ştiu să se adune în momentele importante. Să stea unii lîngă alţii la greu ca nişte adevăraţi prieteni. Bravo lor!

Aprobat de Parlament în noiembrie trecut, bugetul sportului pentru 2008 era şi aşa insuficient. Cel mai mic dintr-un an olimpic, socotind că reprezenta doar 0,062% din PIB, faţă de 0,1 în 2004 şi 0,096 în 2000. Pe cît de neaşteptat, pe atît de păgubitor, s-a redus însă şi acesta după ce Ministerul Economiei şi Finanţelor a propus Palatului Victoria, şi a obţinut, scăderea sumei iniţiale cu circa 7 milioane de euro! Echivalentul a 10 procente, care numai ele ar fi fost în măsură să acopere nevoile a jumătate din federaţii. Cu alte cuvinte, puŢinul a devenit Şi mai puŢin. A ajuns la limita supravieţuirii, dacă nu sub ea. E clar, priorităţile ţării sînt altele, iar viaţa nu începe şi nu se termină nici cu gimnastica, nici cu tenisul, nici cu tirul, nici cu ha ndbalul. Dar asta nu justifică tratarea sportului ca ultima spiţă de la roată. Oricîte scuze şi-ar căuta şi şi-ar găsi guvernanţii, ei nu-şi pot explica nepăsarea faţă de sport.

I-au repartizat cel mai sărac buget dintr-un an cu JO, dar s-au grăbit să-l şi ciuntească!În atare condiţii, indiferent de culoarea lor, politicienii ar trebui să se simtă cei dintîi responsabili pentru declinul unui domeniu ce pierde tot mai mult teren. Din vina lor, cu precădere a lor, sportul nostru se îndreaptă cu paşi apăsaţi şi repezi spre prăpastie.