I se spune Geană

Vreau să scriu despre Neagoe, i-am zis unui coleg, care s-a arătat însă rezervat. “Frumos, l-am auzit, dar pe cine va interesa un antrenor de provincie, ba şi din zona retrogradării?!”. Paradoxal, replica lui m-a întărîtat, iar asta şi pentru […]

Vreau să scriu despre Neagoe, i-am zis unui coleg, care s-a arătat însă rezervat. “Frumos, l-am auzit, dar pe cine va interesa un antrenor de provincie, ba şi din zona retrogradării?!”. Paradoxal, replica lui m-a întărîtat, iar asta şi pentru că n-am împărtăşit niciodată părerea că fotbalul nostru trebuie restrîns la cluburile importante şi, implicit, la tehnicienii acestora. El trăieşte, deşi mai greu, şi în afara Capitalei şi a podiumului de premiere.

Eugen Neagoe, căruia amicii îi spun Geană, s-a retras de la Pandurii pe 10 decembrie 2007, după 2-2 acasă cu “U” Cluj. A lăsat garnitura gorjeană pe locul 16, însă la egalitate de puncte cu UTA, ocupanta penultimei poziţii. N-a făcut-o pentru că l-ar fi deranjat cineva. Mai degrabă s-a supărat pe el însuşi, reproşîndu-şi lipsa inspiraţiei şi, uneori, a norocului. I-a mărturisit preşedintelui Marin Condescu că “am greşit şi e cazul să plec”. Şi-a plecat fără scandal, să-şi depene regretele în Craiova natală. Trecut prin viaţă, Condescu nu s-a grăbit însă să-i rezilieze contractul. L-a plătit în continuare şi i-a permis, îl citez, “să-şi adune gîndurile”. Cum echipa nu putea rămîne fără antrenor, l-a importat din Portugalia pe Joaquim Teixeira şi, o dată cu acesta, a transferat un întreg pluton de jucători. Vreo 12, toţi străini. Numai că experimentul a eşuat, 3 partide în primăvară, 3 eşecuri, din care pricină lusitanul a demisionat repede.

Neagoe s-a reîntors la Tîrgu Jiu pe 4 martie 2008, dar a pierdut întîlnirea de-acasă cu Steaua, consecinţa căreia şansele de redresare ale Pandurilor păreau îngropate. Se redusese dramatic, pînă spre zero, numărul celor care mai visau la salvare. A urmat însă, împotriva oricăror pronosticuri, o suită de 4 succese consecutive, 3-1 la Buzău, 1-0 cu Ceahlăul, 2-1 la Constanţa şi 1-0 cu Poli Iaşi, graţie cărora formaţia din apropierea Coloanei Infinitului se află azi pe locul 13. Ei şi, vor sări unii, ce atîta discuţie, ce mi-e locul 16, ce mi-e 13, mare scofală?! Ştiţi însă că e, pentru că ea reprezintă diferenţa uriaşă, cu adevărat uriaşă, dintre Liga I şi a II-a. Dintre victorie şi înfrîngere.

Dar Geană a mai surprins prin ceva. A refuzat să-i dea afară pe străinii aduşi de Teixeira, evitînd să judece, precum destui dintre confraţii lui, că “nu-s oamenii mei şi, ca atare, n-am nevoie de ei! Valea, să se ducă!”. Din contră, răbdător, i-a cîntărit pe fiecare şi a hotărît că unii, mai ales portarul portughez Mingote, fundaşul brazilian Cardoso şi atacantul spaniol Arrieta, trebuie nu doar ţinuţi, ci şi încurajaţi. “O asemenea atitudine m-a convins, va declara Condescu, că Neagoe s-a maturizat. Într-o iarnă, parcă au trecut peste el cîţiva ani”.

Campion al României în 1991 cu Universitatea Craiova, a ajuns apoi în Ungaria, în Grecia, inclusiv la Veria sub comanda lui Cîrţu, şi în Cipru, Geană formează împreună cu Ovidiu Sabău, Dan Petrescu şi Ştefan Stoica promoţia antrenorilor de 40-41 de ani. Toţi lucrează în provincie şi încearcă să-şi facă un nume ca tehnicieni şi să-l transforme în renume. Tocmai în ideea că ei reprezintă prezentul fotbalului, dar şi viitorul lui, n-ar strica să le arătăm un plus de atenţie şi de încredere. De aceea m-am şi apucat să scriu rîndurile de faţă, prin care sper să nu-l fi iritat pe colegul amintit. Şi nici pe dumneavoastră, cititorii Gazetei.