Inconfundabilul Copos

Joi seara, în emisiunea lui Robert Turcescu de pe Realitatea TV, l-am văzut în studio pe Fathi Taher şi l-am auzit la telefon pe George Copos. Deşi aproape o oră s-a vorbit despre eventuala vînzare a Rapidului, sau despre un […]

Joi seara, în emisiunea lui Robert Turcescu de pe Realitatea TV, l-am văzut în studio pe Fathi Taher şi l-am auzit la telefon pe George Copos. Deşi aproape o oră s-a vorbit despre eventuala vînzare a Rapidului, sau despre un antecontract pe care Copos şi Taher l-ar fi semnat ori îl vor semna pentru ca Rapidului să-i meargă şi mai bine, n-am priceput mare lucru. În ciuda eforturilor moderatorului, n-am înţeles mai nimic. În stilu-i inconfundabil de a complica lucrurile şi de a le lăsa în coadă de peşte, mai ales Copos m-a băgat în ceaţă. Cum nedumeriţi trebuie să fi fost şi ceilalţi telespectatori, gata să tragă concluzia, în măsura în care au putut trage vreuna, că George Copos nu va recunoaşte public că a vîndut Rapidul nici după ce l-a vîndut!

În schimb, am consemnat laudele pe care patronul din Giuleşti le-a prăvălit, asemenea unei avalanşe, peste partenerii de dialog. L-a periat cu rîvnă pe Turcescu şi fără limite pe Taher. Am trăit senzaţia că, pe lîngă ultimul, multimilionarul în euro din fruntea Grupului de firme Ana se consideră un sărăntoc. L-a linguşit pe Taher pe parcă el, Copos, ar fi muritor de foame, iar omul de afaceri iordanian acel Mecena care, ca să salveze un amărît de la inaniţie, îi oferă o supă caldă. Sau, şi mai generos, îl primeşte în baia proprie ca să facă un duş.

Să fie clar, Copos e acţionar majoritar la Rapid şi, dacă vrea, îşi poate înstrăina oricînd partea de proprietate. Are acest drept, legal şi moral. Fie şi pentru că, scoţînd din discuţie componenta sentimentală, un club reprezintă o marfă, aidoma unei maşini, unui apartament, unei fabrici. Doar că George Copos se joacă, inclusiv cu nervii suporterilor, anunţînd azi că vinde pentru a se răzgîndi mîine şi a vinde din nou poimîine! Îi place să ţină lumea în şah, s-o perpelească. Ar dori să dea Rapidul, dar să nu piardă încrederea şi preţuirea suporterilor, cît a mai rămas din ele. Fiind şi politician, nu i-ar strica o simpatie mai largă, voturi mai numeroase. Două săbii nu încap însă niciodată în aceeaşi teacă, aşa că patronul era dator să opteze, albă sau neagră. Măcar acum e timpul, dacă n-a şi trecut, să se decidă.

Sigur, nu-s eu cel mai indicat să-l sfătuiesc pe George Copos. Mă miră însă, sincer, că a tot ocolit calea cea mai simplă de a ieşi din impas. Trebuia să adune Consiliul de Administraţie şi să-i informeze pe membrii acestuia, acţionari minoritari, că plănuieşte să vîndă. Să le acorde lor, pe baza dreptului de preempţiune, un termen rezonabil, să zicem de-o lună, pentru a se pronunţa dacă sînt sau nu interesaţi să cumpere. Şi dacă pot să cumpere. Abia după expirarea termenului, s-ar fi simţit eliberat de orice obligaţie. Ba şi, mai departe, de orice reproş. Surprinzător însă, prizonierul stilului confuz la care mă refeream, Copos a ales alt drum. Din păcate, unul plin de capcane şi, ca atare, periculos.