Sfîrşitul unei epoci
Reuşind o remiză albă pe Emirates, AC Milan pornea favorită în returul cu Arsenal. Mai ales graţie experienţei, dar şi unui stil care părea să învecineze fotbalul cu matematica, trupa lui Ancelotti era considerată marea favorită la calificarea în Champions […]
Reuşind o remiză albă pe Emirates, AC Milan pornea favorită în returul cu Arsenal. Mai ales graţie experienţei, dar şi unui stil care părea să învecineze fotbalul cu matematica, trupa lui Ancelotti era considerată marea favorită la calificarea în Champions League. Era deţinătoarea la zi a trofeului, ba şi echipa nepereche care cîştigase din 1987 încoace, sub pălăria lui Berlusconi, tot ce se putea cîştiga. De 7 ori lo scudetto, de cîte 5 ori Liga Campionilor şi Supercupa Europei, în 3 rînduri Cupa Intercontinentală etc., etc., palmares parcă inventat, demn de istorie şi de legendă. Dacă adăugăm că a şi pierdut cîteva finale în intervalul amintit, 3 numai în Ligă, ajungem la concluzia că Milan a dominat autoritar fotbalul cluburilor în ultimele două decenii. L-a stăpînit şi l-a luminat.
Iată însă că lupii tineri ai lui Arsenal şi-au sfîşiat adversarii, învingînd la pas pe San Siro, mai clar decît a arătat-o scorul de 2-0. S-a disputat marţi seara o partidă, dar a avut loc şi o execuţie, urmare a căreia, de necrezut, Milan va lipsi din “sferturile” C1 după 5 prezenţe consecutive. Destui au prevestit însă că se va putea întîmpla aşa deoarece, refuzînd să accepte că băieţii lui îmbătrînesc, Berlusconi a întîrziat schimbarea generaţiilor. Sau a făcut-o timid, doar cu Kaka şi cu Pato. Ca într-un pariu nebunesc, i-a creditat la infinit pe Maldini şi pe Kalac, pe F. Inzaghi şi pe Oddo, pe Nesta şi pe Kaladze, pe Gattuso şi pe Ambrosini, toţi săriţi de 30 de ani. Maldini chiar de 39, Kalac de 35, Inzaghi de 34 şi aşa mai departe. Nici măcar pesimiştii nu şi-au imaginat însă că Milan va suferi atît în faţa unui Arsenal din a cărui garnitură Walcott, Fabregas, Diaby ori Clichy abia se născuseră cînd acelaşi Maldini debuta în Squadra Azzurra. Comparaţiile ne scutesc de comentarii. La nivelul celor 18 nume înscrise pe foaia de joc, diferenţa de vîrstă dintre old Milan şi baby Arsenal a însemnat aproape un secol: 541 de ani pentru “rossonerii” lui Ancelotti, 445 pentru “tunarii” lui Wenger! Incapabilă să reziste unui ritm infernal, Milan s-a predat. A fost bătută, dar, şi mai trist, pe alocuri ridiculizată. Rapiditatea şi forţa lui Arsenal nu i-au lăsat nici o şansă, nici o speranţă. Printre altele, izbînda londonezilor a demonstrat şi că tinereţe fără bătrîneţe nu există decît în basme.
Astfel, se poate spune că arbitrul austriac Plautz a fluierat marţi seara, o dată cu sfîrşitul unui meci, şi sfîrşitul unei epoci. Glorioasa reprezentaţie oferită generos de Nesta, Pirlo şi compania s-a încheiat. Artiştii de pe San Siro, care i-au concurat adesea pe cei ai Scalei de alături, au obosit. Vremea lor a trecut. Obligată să le mulţumească pentru spectacolele, emoţiile şi victoriile dăruite, întreaga lume a balonului rotund e datoare, fie că-i place, fie că nu, să accepte realitatea. Milanul a scris istorie, dar era lui s-a terminat. De-aici încolo începe legenda