Gaţu contra handbalului?!
Aşadar, federaţia de box şi cea de handbal se bat pe Sala Polivalentă din Bucureşti! Unde prima vrea să găzduiască, între 28 şi 30 martie, turneul feminin de calificare la JO, iar cealaltă să programeze, pe 29 ale aceleiaşi luni, […]
Aşadar, federaţia de box şi cea de handbal se bat pe Sala Polivalentă din Bucureşti! Unde prima vrea să găzduiască, între 28 şi 30 martie, turneul feminin de calificare la JO, iar cealaltă să programeze, pe 29 ale aceleiaşi luni, întîlnirea lui Adrian Diaconu cu americanul Henrry pentru titlul mondial WBC la categoria semigrea. Întrucît manifestările respective nu se vor putea încăleca, una dintre părţi va trebui să renunţe şi să găsească altă soluţie. Din păcate, fiecare o ţine pe-a lui. Prin vocea preşedintelui Rudel Obreja, FRB invocă importanţa meciului pentru care a cîştigat recent licitaţia de la Mexico City. El se referă şi la suportul de două milioane de euro făgăduit de primarul general Adriean Videanu. În replică, omologul său de la handbal, Cristian Gaţu, pretinde că turneul la care vor participa formaţiile României, Ungariei, Poloniei şi vicecampioana Asiei trebuie să se dispute obligatoriu în Bucureşti. Pasămite, deoarece Federaţia Internaţională (IHF) impune organizarea lui într-o arenă cu minimum 5.000 de locuri. Întrucît o asemenea arenă există numai în Capitală, Gaţu pare sigur că la Polivalentă va fi handbal la sfîrşitul lui martie, nu box!
Mai întîi că fostul superstar al semicercului dezinformează. IHF nu impune condiţia de mai sus, doar o recomandă. Atît. În plus, componentele lotului reprezentativ şi antrenorul Tadici doresc ca amintita competiţie, în urma căreia ocupantele locurilor 1 şi 2 vor obţine biletele pentru Beijing, să aibă loc la Rîmnicu Vîlcea. Într-un oraş în care cu certitudine că 3.000 de oameni le vor încuraja frenetic pe fetele noastre. Ideea de a se juca la Vîlcea merită susţinută, fie şi din considerentul că publicul de acolo s-a dovedit mai aproape de handbal, şi mai cunoscător, decît cel din Bucureşti. Numai că preşedintele FRH se cramponează de Polivalentă. Nu acceptă sub nici o formă altă variantă, atitudine ce l-a determinat pe Rudel Obreja să declare că „Gaţu e împotriva echipei României!”. Iar pe Tadici să gîndească la fel, dar să se abţină s-o spună.
Se aude că Gaţu şi subalternii lui sînt inflexibili nu de frica IHF, ci dintr-un anume interes. În cazul în care turneul se va disputa totuşi la Bucureşti, cele 3 delegaţii străine, în jur de 70-80 de persoane, ar urma să se cazeze, pe cheltuială proprie, la Hotelul Phoenicia. Ai cărui patroni ar fi promis FRH o importantă sponsorizare. Poate că lucrurile stau aşa ori poate că nu, gura lumii vorbeşte multe. Oricum, aflat în situaţia lui Gaţu, altul n-ar ezita să mute calificările la Vîlcea, tocmai în ideea de a spulbera orice suspiciune, de a elimina orice speculaţie. Cum îl ştim însă pe Gaţu, gata să-şi închipuie că un întreg univers complotează contra lui, probabil că el se va încăpăţîna şi mai tare. De văzut.