Măriţi-i salariul!
De parcă lui Dinamo nu i-ar fi ajuns belelele din finalul sezonului, iată că mai are parte de una. Dorit insistent de Poli Timişoara, Pulhac vrea să plece, atras de perspectiva de a cîştiga nu 28.000 de dolari anual, cît […]
De parcă lui Dinamo nu i-ar fi ajuns belelele din finalul sezonului, iată că mai are parte de una. Dorit insistent de Poli Timişoara, Pulhac vrea să plece, atras de perspectiva de a cîştiga nu 28.000 de dolari anual, cît ia în prezent, ci 300.000 de euro! Diferenţă uriaşă, gata să sucească minţile oricui. Cu atît mai tare a unui tînăr de 23 de ani, nemulţumit de faptul că e cel mai prost plătit dintre titularii lui Dinamo. Că încasează de 7 ori mai puţin decît Niculescu, de 6 ori decît Bratu, ba şi de 3 ori decît rezervele Stoican ori Galliquio. Zicu şi Lobonţ nici măcar nu intră în discuţie deoarece, prevăzute în euro, contractele lor sînt fabuloase în comparaţie cu al lui Pulhac. De aici şi părerea că fundaşul stînga chiar e îndreptăţit să ceară mai mult. Argumentele lui? Din 26 de meciuri susţinute de “cîinii roşii” în stagiunea de toamnă, a jucat în 20, într-unul fiind suspendat, în două odihnit şi în trei indisponibil. În plus, după media notelor din Gazetă, 6,07, s-a situat înaintea multor coechipieri. Pe locul 6, doar Cristea, Bratu, Dănciulescu, Moţi şi Ropotan stînd mai bine la capitolul respectiv. Dovezi convingătoare că Pulhac a fost util şi constant. Om de bază şi de încredere.
Întrucît actualul lui angajament va expira în 2010, şefii clubului nu par dispuşi să cedeze. Chiar se şi ambiţionează în acest sens. Pe atît a semnat, se justifică ei, atît va primi. Au dreptate sub aspect strict legal. Contractul e contract şi trebuie respectat. Din punct de vedere moral însă, rămîne de discutat. A spune că tînărul apărător s-a păcălit cînd a acceptat condiţiile înţelegerii cu Dinamo şi, implicit, că trebuie să mai aştepte vreo 2 ani şi jumătate nu rezolvă problema. Cum dragoste cu sila nu se poate, decît un fotbalist dezamăgit, e oricînd de preferat unul care, simţindu-se preţuit şi recompensat în consecinţă, îşi va da sufletul pe teren. Concret, singura cale pentru ieşirea din impas ar fi ca lui Pulhac să i se mărească salariul. Cu siguranţă că Dinamo n-ar sărăci din asta.