De la rugby la Premiul Nobel

Nu vă străduiţi să-l identificaţi pe bărbatul din fotografia alăturată pentru că nu veţi izbuti. E un om de ştiinţă francez, îl cheamă Albert Fert, are 69 de ani şi s-a născut la Toulouse. A primit zilele trecute Premiul Nobel […]

Nu vă străduiţi să-l identificaţi pe bărbatul din fotografia alăturată pentru că nu veţi izbuti. E un om de ştiinţă francez, îl cheamă Albert Fert, are 69 de ani şi s-a născut la Toulouse. A primit zilele trecute Premiul Nobel în fizică pentru meritul de a fi inventat un nou tip de electronică. Se numeşte spintronică şi permite, simplificînd la maximum, detectarea celor mai mici cîmpuri magnetice. Face astfel posibilă stocarea pe discuri a unei cantităţi de informaţii de măcar o sută de ori mai mare decît pînă în clipa în care colectivul condus de Fert şi-a finalizat cercetările.

Ei, şi ce-i cu asta, vă veţi mira, ce caută într-un ziar de sport un fizician?! Veţi înţelege însă care-i legătura aflînd că Albert Fert a fost în anii tinereţii rugbyst, mijlocaş la deschidere. Deşi s-a retras timpuriu, savantul nu uită că balonul oval a jucat un rol de seamă, hotărîtor, în formarea lui. Mărturisirile sale sînt de-a dreptul emoţionante: “Uneori mai mult decît şcoala, rugbyul m-a învăţat să nu renunţ, să perseverez, să nu dau înapoi. M-a mai învăţat şi ce înseamnă echipa. Am rămas fidel spiritului acesteia şi numai aşa am reuşit. De unul singur, n-aş fi ajuns niciodată pînă aici”.

Citind declaraţiile reproduse mai sus, mi-au venit în minte cuvintele rostite cîndva de un alt Albert, încoronat cu Premiul Nobel pentru literatură exact acum jumătate de secol. “Pînă la urmă, datorez fotbalului tot ce ştiu mai temeinic despre morală şi despre obligaţiile oamenilor”, se confesa scriitorul Albert Camus, printre altele, autor al romanelor “Străinul”, “Căderea” şi “Ciuma”. Aşadar, Fert elogiază rugbyul, iar Camus fotbalul, de unde şi concluzia că se înşală cei care, din păcate, nu se sfiesc să afirme că sportul e doar o bagatelă, o chestiune derizorie!