Viitorul Stelei
Steaua a izbutit pe „Emirates” o a doua repriză ce poate fi considerată cea mai bună a ei din actuala stagiune de Champions League. În intervalul respectiv, a redus din handicap graţie superbului gol înscris de Zaharia, ba s-a şi […]
Steaua a izbutit pe „Emirates” o a doua repriză ce poate fi considerată cea mai bună a ei din actuala stagiune de Champions League. În intervalul respectiv, a redus din handicap graţie superbului gol înscris de Zaharia, ba s-a şi aflat la un pas de egalare acolo unde Slavia Praga a trăit un veritabil coşmar. Corect, numai că nu trebuie uitat contextul. Cu calificarea în buzunar, Arsenal a trimis pe teren, de voie sau de nevoie, o garnitură împănată cu rezerve, care şi-a asigurat însă pînă la pauză un avantaj liniştitor. Abia după 0-2, Steaua s-a trezit din amorţeală şi a demonstrat că, atunci cînd nu-i sub presiune, ştie să joace. Că are destule resurse. Dar o demonstraţie fără semnificaţii deosebite, pentru că la înverşunarea din fotbalul de azi, cu precădere în C1, nu există adversar care să te ierte. Oricare pune presiune şi caută să te strivească. Din momentul în care şi-a atins scopul, o lasă uneori mai moale. Arsenal a lăsat-o, iar Steaua a profitat. Vreo 20 de minute chiar a condus partida. Nu e însă cazul să ne amăgim întrucît pare greu de crezut că se va mai întîlni des cu asemenea situaţii. Dacă Arsenal ar fi avut interesul să forţeze, probabil că Steaua n-ar fi mişcat în front.
Deşi onorabil, eşecul de la Londra nu îndulceşte amărăciunea unui parcurs dezamăgitor, cel mai slab din istoria participării roş-albaştrilor în grupele Ligii Campionilor. Sigur, îi rămîne Stelei meritul, deloc mic, de a fi ultima dintre echipele noastre care a părăsit Europa. Din păcate, a făcut-o cu capul în pămînt, obţinînd un singur punct din 18 posibile. N-a clacat din pricina atitudinii, capitol la care n-a stat rău, ci a sărăciei mijloacelor de exprimare. Ca să ne arătăm îngăduitori, a modestiei acestora. Poate i-a lipsit şi norocul cînd a nimerit alături de mahări de talia lui Arsenal şi a Sevillei. Dar înainte de orice i-a lipsit valoarea, nu atît în sine, cît raportată la cea, net superioară, a partenerilor de întrecere. În măsura în care Steaua n-a abandonat ideea unei cariere continentale de anvergură, ea trebuie să privească doar spre viitor. Cu alte cuvinte, are obligaţia de a se întări, de a aduce jucători capabili de performanţă. Altfel, nici măcar iubirea pătimaşă a suporterilor nu va reuşi s-o ajute. Iar fanfaronada patronului, cînd veselă, cînd tristă, şi mai puţin.