Şi din vina lui Lăcătuş
După ce a părăsit Champions League, iată că Steaua şi-a luat repede adio şi de la Cupa României! Joi, a fost învinsă la Urziceni de o Unirea care, spre lauda lui Dan Petrescu, a dovedit organizare, hărnicie şi decizie. Cum […]
După ce a părăsit Champions League, iată că Steaua şi-a luat repede adio şi de la Cupa României! Joi, a fost învinsă la Urziceni de o Unirea care, spre lauda lui Dan Petrescu, a dovedit organizare, hărnicie şi decizie. Cum Steaua a cedat fără drept de apel, suporterii ei s-au mai convins o dată că favorita lor traversează o pasă neagră vecină cu criza. Asta şi ca o consecinţă a faptului că a adus destui jucători, Surdu, Zaharia, Bicfalvi, Bădoi şi nu numai, incapabili să se ridice la nivelul prestigioasei istorii din Ghencea şi al pretenţiilor de mărire roş-albastre. Cei amintiţi, dar şi alţii, sînt modeşti şi, în ciuda faptului că se zbat şi transpiră, nu reuşesc să iasă din mediocritate. Poate că unii au totuşi viitor. Din păcate, n-au şi prezent.
Surprinzător însă, ba chiar inexplicabil, Lăcătuş n-a folosit la Urziceni numeroşi titulari, pentru ca pe V. Badea să-l introducă din minutul 55. Pasămite, a căutat să-i odihnească pe Zapata, pe D. Goian, pe Rada, pe Neşu, pe Ov. Petre, pe Lovin, pe Neaga şi pe Dică, Emeghara fiind suspendat, iar Nicoliţă indisponibil, să-i menajeze pe cei 7-8, dar în ce scop şi cu ce preţ?! Cum Steaua şi-a încheiat cariera continentală şi se află în clasamentul Ligii I la 11 puncte în spatele liderului CFR Cluj, Cupa României devenise pentru ea, logic, ultimul obiectiv de urmărit în finalul actualei stagiuni. Implicit, şi cel mai important. Ca atare, antrenorul trebuia să alinieze contra Unirii garnitura standard, cu care să forţeze calificarea, nu una împănată cu rezerve. Lăcătuş a judecat însă altfel şi, după părerea mea, a greşit. Cu atît mai puţin se impunea să procedeze aşa cu cît, deşi în formaţie completă, Steaua pierduse la Urziceni şi partida directă de campionat. Sigur că, spre capătul unui sezon extenuant, Dică şi ceilalţi meritau o pauză, un relache, dar nu într-un meci din Cupă, tranşant, de totul sau nimic. Întrucît n-a ţinut cont nici de antecedente, nici de logică, Lăcătuş poate fi socotit la fel de vinovat ca şi elevii lui.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele