Suferinţă şi răbdare

Spre necazul suporterilor din cele două tabere, acest Steaua-Dinamo îşi justifică numele de derby numai prin tradiţie. Concret, deoarece formaţia de pe locul 7, cu un meci însă mai puţin disputat, primeşte vizita celei de a cincea clasate. Deşi al […]

Spre necazul suporterilor din cele două tabere, acest Steaua-Dinamo îşi justifică numele de derby numai prin tradiţie. Concret, deoarece formaţia de pe locul 7, cu un meci însă mai puţin disputat, primeşte vizita celei de a cincea clasate. Deşi al suferinţei, meciul de diseară a pus în mişcare, precum în anii de glorie, toate orgoliile şi toate resursele. Dar şi, în egală măsură, toate speranţele întrucît nu-i greu de intuit că echipa care va pierde se va îndepărta şi mai tare de CFR Cluj. Ba chiar va fi în pericol, într-unul real, să nu mai prindă din urmă „legiunea străină” de pe Someş. Autorul avertismentului „ori ne salvăm, ori ne îngropăm!”, Borcea a surprins esenţa, iar judecata acţionarului dinamovist i se potriveşte şi părţii adverse. Ca atare, tensiunea a atins cote de avarie la ambele grupări şi ea s-a alimentat, meteahnă mai veche, din ironii şi din bruscări reciproce. Că noi facem, că voi dregeţi, bla, bla, bla, refrenul vă e cunoscut. Antrenorii Lăcătuş şi Zenga par conştienţi de ce riscă în caz de eşec. Nu se consideră direct ameninţaţi, dar nici nu se simt prea siguri, dovadă declaraţiile lor de ultimă oră: „Oricînd pot fi schimbat dacă nu vor apărea rezultatele bune” (Lăcătuş) şi „Normal că va avea dureri de cap cel care va pierde” (Zenga). Aici mă opresc, spre a afirma că, indiferent de scorul ce se va consemna azi, n-ar fi corect ca vreunul dintre tehnicienii amintiţi să fie scos ţap ispăşitor. Instalaţi în posturi de scurtă vreme, ei au moştenit o anume situaţie, dar şi un anume punctaj, aşa că ar merita să li se arate înţelegere şi încredere. Să fie sprijiniţi în continuare, nu demişi. Atîta doar că, printre alte cusururi, fotbalul nostru e tras în jos şi de cel al grabei, al lipsei de răbdare. Iar fără răbdare, ca să parafrazez, rareori se urcă muntele sau nu se urcă niciodată.

Altfel, a impresionat atitudinea lui Carlos, transferat recent de la Steaua la Boavista, în ţara lui. Aflînd că Dică ar fi curtat de Benfica, portughezul l-a recomandat cu căldură pe fostul său coechipier. A mărturisit şi că-l admiră. Altul, scos în şuturi din Ghencea şi luat în tărbacă de presă, nici n-ar mai fi vrut să audă de Steaua sau de România, i-ar fi ajuns! N-ar fi zis nici de bine, nici de rău despre Dică. Şi-ar fi văzut de treaba lui, ar fi tăcut. Nu însă, iată, şi Carlos, care l-a lăudat fără rezerve pe cel alături de care a jucat o vreme. Poate că nu ne-am înşelat în privinţa calităţilor de portar ale lusitanului, dar e clar că ne-am înşelat asupra caracterului său. Nu-i exclus ca povestea cu lipsa răbdării să fie valabilă şi în acest caz.