EXCLUSIV: “Nu mă păcăleşti!”

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal în dialog cu directorul Gazetei Sporturilor

Traian Ovidiu Ioaniţoaia şi Mircea Traian Sandu se cunosc de aproape 4 decenii. Dincolo de amănuntul că au un prenume comun, e şi motivul pentru care se tutuiesc. […]

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal în dialog cu directorul Gazetei Sporturilor

Traian Ovidiu Ioaniţoaia şi Mircea Traian Sandu se cunosc de aproape 4 decenii. Dincolo de amănuntul că au un prenume comun, e şi motivul pentru care se tutuiesc. Cînd primul îşi începea cariera de gazetar, actualul şef al Federaţiei, selecţionat în lotul de juniori, se afla în concurenţă, pentru titularizarea ca vîrf de atac, cu Viorel Năstase. Ultimul a plecat repede din ţară şi a dispărut din circuitul performanţei. Intuindu-i calităţile şi perspectivele, Ioaniţoaia l-a susţinut pe Sandu, iar timpul a demonstrat că n-a greşit. Preferatul tînărului ziarist avea să joace nu doar de 26 de ori în “naţionala” de juniori, ci şi de 18 în reprezentativa A, în tricoul căreia a înscris şi 6 goluri. De-a lungul anilor, relaţiile dintre cei doi au fost cînd calde, cînd reci, totdeauna însă civilizate. În 2006, Mircea Sandu l-a chemat în judecată pe Ovidiu Ioaniţoaia pentru calomnie, dar şi-a retras acţiunea. Convorbirea redată mai jos a avut loc marţi, 20 noiembrie, în biroul preşedintelui FRF. Ea a durat 50 de minute.

Casa în care cîntă cocoşul
– Răcit, domn’ preşedinte?
– Hai, hai, lasă introducerile şi treci la subiect.

– De acord, răcit?
– Un pic. Dimineaţă aveam 37 cu 4, dar mă doftoricesc. Acasă, unul dintre frigidere se află pe terasă şi am ieşit să iau din el cînd una, cînd alta. Nevastă-mea m-a avertizat să mă îmbrac mai gros, dar n-am ascultat-o.

– Apropo de nevastă, lumea spune că în casa ta cîntă găina!
– Lumea spune multe. Adevărat, Lise joacă un rol important în viaţa mea, dar numai în cea privată. În fotbal nu se bagă. Nici nu se pricepe, nici n-o interesează. Sigur, cînd s-a pus problema dacă să mai candidez sau nu la preşedinţie, am consultat-o. Atît însă. Altfel, da, asemenea maică-mii, şi Lise e un factor de echilibru. De pildă, m-a bătut la cap să mă las de fumat şi a avut dreptate. Mă procopsisem şi cu un polip pe corzile vocale, pe care l-a operat profesorul Sarafoleanu, aşa că a trebuit să renunţ la ţigări. Au trecut doi ani şi mă simt excelent.

– Cîte fumai?
– Ajunsesem la 3 pachete pe zi.

– Aşadar, răcit. Dar şi mulţumit?
– Cum să nu fiu cînd “naţionala” s-a calificat la Euro cu două runde înainte de sfîrşitul preliminariilor? Aş fi fost însă şi mai încîntat dacă n-am fi pierdut la Sofia. Chiar ar fi fost o performanţă să încheiem calificările fără înfrîngere. Pînă la urmă însă, totul e bine cînd se termină cu bine.

– Recunoşti că ne-au ajutat şi albanezii?
– S-au ajutat întîi pe ei şi apoi pe noi. Oricum, victoria de la Tirana s-a dovedit foarte importantă pentru că, deşi am jucat slab, am cîştigat. Cei puternici înving însă şi cînd joacă slab.

“Meritul e comun”
– Al cui crezi că e primul merit în realizarea calificării?
– Al cui e primul?, al cui e al doilea?, astea-s invenţii gazetăreşti! Meritul e comun, dar trebuie elogiată contribuţia lui Piţurcă, decisivă. Piţurcă a gîndit perfect programul, tactic, tehnic, fizic şi aşa mai departe. Noi, cei din federaţie, ne-am străduit să-i îndeplinim toate dorinţele. A vrut cît mai multe “amicale” şi le-a avut. Cu Spania, cu Turcia şi cu Germania. Păcat că a căzut cel cu Italia. În primăvară, vom întîlni Israelul şi probabil Franţa, cu condiţia ca pe 2 decembrie, la tragerea la sorţi, să nu nimerim cu ea în aceeaşi grupă. În preajma turneului final, vom mai contracta un meci tare. Pe 26 martie încercăm un test cu Argentina, dar e greu de crezut că vom găsi suma necesară.

– Cît cere Argentina?
– Un milion de euro. N-ar fi o sumă de nesuportat dacă am avea un stadion la care să vindem 50.000 de bilete. Cum vom dispune de el abia în 2010, nu văd de unde am scoate atîţia bani.

Nu s-a băgat peste Piţurcă
– Să ne întoarcem la Piţurcă. Cîrcotaşii pretind că a greşit uneori în alcătuirea lotului. Că l-a convocat pe x şi l-a omis pe y.
– Cît i-a ieşit înseamnă că n-a greşit. A folosit în preliminarii, silit de accidentări şi de suspendări, 45 de jucători. Nu-s puţini. A fost însă tot timpul treaba lui şi nimeni nu s-a băgat peste el. Nici eu.

– Concret, te-a consultat vreodată în privinţa lotului?
– Am schimbat opinii, am discutat, dar ne-am oprit acolo. Nici n-ar fi fost normal să fie altfel deoarece singurul responsabil pentru rezultate era el. De-aia şi e meritul lui.

Despre Mutu şi despre şansele la Euro
– Împărtăşeşti ideea că “naţionala” ar fi dependentă de Mutu?
– Ca şi Chivu, Mutu e un jucător foarte important. Are personalitate, execută impecabil loviturile libere, îşi mobilizează coechipierii, e lider. Rămîn la părerea că, dacă ar fi jucat la Sofia, n-am fi pierdut. Dar am şi cîştigat fără el, de pildă, în Luxemburg.

– Are echipa României şanse reale să se remarce la Euro? Piţurcă s-a referit chiar la varianta cîştigării titlului.
– Să nu ne grăbim. Pînă nu se vor stabili grupele turneului final, n-ar fi cazul să ne pronunţăm. Urmează să stabilim obiectivul şi abia apoi să cîntărim.

– Care va fi obiectivul? Ieşirea din grupe?
– Repet că încă nu l-am stabilit.

– Altfel, selecţionerul n-a uitat că l-ai demis în 1999!
– Relaţiile dintre noi sînt extraordinare, dar sigur că-i pare rău de ce s-a întîmplat atunci. Personal, mi-am asumat vina şi tocmai de aceea consider discuţia încheiată. Cui îi serveşte să dezgropăm morţii?

– ?!
– Poate presei. Ziariştii o ţin langa, Piţurcă mai uită, dar voi nu încetaţi să-i aduceţi aminte.

– Fiecare cu meseria lui. Nu crezi că publicul ar trebui să aibă, prin intermediul presei, un acces mai larg la “naţională”?
– Poate că ai dreptate, “naţionala” e uneori prea închisă. Dar şi Piţurcă e de înţeles. Are lotul la dispoziţie doar 4 zile şi e normal să vrea să se mai şi ascundă. Să nu publicaţi voi înaintea fiecărui meci formaţia care va intra pe teren.

– Pretutindeni presa lucrează la fel!
– Mă rog. Legat de asta, se vor schimba unele lucruri înainte de Euro. Ziarelor şi televiziunilor li se va permite să participe mai des la acţiunile “tricolorilor”.

– E un angajament?
– Luaţi-o cum vreţi. Oricum, cu voi n-o scoate nimeni la capăt.

Mai des în provincie decît în Capitală
– Cum va arăta viitorul echipei naţionale? Va continua să joace în provincie şi doar din an în Paşte la Bucureşti?
– N-a fost o idee rea să meargă în provincie, la Timişoara, la Piatra Neamţ şi, mai ales, la Constanţa. A venit multă lume, s-a aplaudat, nu s-a huiduit. Nu vom neglija Capitala, dar vom rămîne pe aceeaşi linie. Intenţionăm să ducem “naţionala” şi la Cluj.

– Dar la Craiova?
– Mai degrabă nu atîta vreme cît există litigiul dintre Universitatea şi Primărie. Mititelu a investit, bravo lui, dar terenul se prezintă sub orice critică. Or, pentru o partidă internaţională nu contează atît tribuna oficială, cît terenul de joc.

– De ce a scăzut interesul pentru “naţională” în Bucureşti?
– Publicul din Capitală nu a acuzat lipsa performanţei, ci s-a ferit de huligani. Faţă de aceştia trebuie manifestată vigilenţă maximă. La englezi a fost infinit mai grav, cu morţi şi cu răniţi, dar ei au reuşit să lichideze huliganismul din stadioane. Ca să reuşim şi noi, ne trebuie însă sprijinul legii. Altfel, se vor înmulţi momentele de criză în genul celor petrecute la Sofia, unde aşa-zişii suporteri români s-au încăierat între ei. Fanii lui Dinamo cu ai Stelei, căci cei ai Farului, din cîte ştiu eu, au stat în banca lor. Un lucru e sigur, cine va fi surprins în defect va fi înregistrat şi nu va primi bilete pentru turneul final. E logic ca într-un fel să plătească.

Talentul de a ne face rău singuri
– Vei mai candida la preşedinţia FRF în 2010?
– Poftim?!

– Ai înţeles perfect întrebarea!
– Mai e pînă atunci, să mai aşteptăm. Să vedem cum mă voi simţi, dacă voi fi sănătos. Deocamdată nu zic nici da, nici nu. Amintesc doar că Havelange a condus FIFA pînă la 74 de ani, iar Johansson UEFA pînă la 78. Eu nu voi avea în 2010 decît 58 de ani.

– Nu-i clar, dar e. Consideri că alegerea ta în Comitetul Executiv UEFA a adus vreun avantaj echipei naţionale în privinţa arbitrajelor?
– Deşi mi-ar fi plăcut să fie aşa, nu cred. O fi contat, dar puţin. Dacă ar fi fost aşa simplu, atunci, arbitrii i-ar fi ajutat pe bulgari, al căror preşedinte de federaţie, Mihailov, e vicepreşedintele Comisiei UEFA de Arbitri. Practic, pe noi ne-au ajutat doar în returul cu Olanda, la golul lui Goian, suspect de ofsaid. Fază la limită, pe care probabil că asistentul grec n-a sesizat-o. Altceva m-a de ranjat însă teribil.

– Anume?
– Că olandezii n-au insistat asupra secvenţei respective, iar noi da. Partenerul Federaţiei, TVR, a bătut monedă pe faza aceea, a reluat-o de zece, de douăzeci, de o sută de ori! Ăştia sîntem noi, nu trebuie să ne facă alţii rău, avem talentul de a ni-l face singuri!

Preşedintele UEFA, adică Michel
– Ce raporturi ai cu preşedintele UEFA, cu Michel Platini?
– Normale, Michel e un tip de nădejde, prieten al fotbalului estic, deci şi al celui românesc.

– Ia te uită, Michel!
– Cum altfel? În Occident, ca şi în America, toţi îşi spun pe numele mic, nu se domnesc. Tu ştii asta, dar te prefaci că nu ştii. Dacă te deranjează, o să-i zic Platini. L-am invitat pe Platini să vină la Bucureşti pentru Premiile Ioan Chirilă, mi-a promis, numai că a intervenit ceva şi a contramandat. E posibil totuşi să vină la partida de Liga Campionilor dintre Steaua şi Slavia Praga. L-ar bucura să vadă un meci între două formaţii puternice din Est.

– Ce diurnă ia un membru al Comitetului Executiv?
– 300 de euro. Nici mică, nici mare, decentă la acest nivel.

– Dacă tot am ajuns cu discuţia la bani, cît vor încasa “tricolorii” din calificarea la Euro?
– Jumătate din ce va oferi UEFA. Dacă UEFA va da 5 milioane, 2,5 vor ajunge la jucători. Dacă va da 7, le vor reveni 3,5. În funcţie de contribuţia la calificare, unii băieţi vor lua şi 100.000 de euro de căciulă. Bani grămadă, dar meritaţi.

– Se aude că FRF doreşte să se alieze cu federaţia bulgară ca să organizeze împreună Europenele din 2020. Nu-i o utopie?
– E doar un proiect. Dacă au putut Polonia şi Ucraina, gazdele turneului final din 2012, de ce n-am putea şi noi? Presa pare să ia intenţia noastră ca pe o fantezie. Mie însă, deşi nu voi mai fi la Federaţie în 2020, îmi place să visez. Şi de undeva, evident, trebuie început. Doar aşa vom izbuti să dezvoltăm infrastructura, să existe stadioane ultramoderne şi în Est, nu doar în Vest.

– Ne mai întoarcem o dată?
– Treaba ta, ascult.

Nu-l regretă pe Hagi, ci pe Bölöni
– Regreţi plecarea lui Hagi de la “naţională”?
– Nu. Că Hagi n-a realizat ce ar fi vrut e altă poveste. După aceea, conveniserăm să preia funcţia de manager general al echipei, dar a dispărut. Regret însă că a plecat Bölöni, asta da.

– Hagi …
– Nu insista! Am jucat cu Hagi la Sportul, a fost şi mi-a rămas aproape. Îl preţuiesc în mod deosebit. Totuşi, pentru că n-a marşat la propunerea mea, îi găsesc o vină. Ca să nu stagnezi, trebuie să te pliezi după vremuri. Să fii în pas cu timpul. Nu în urma lui, înaintea lui.

– Gică Popescu?
– Şi la el ţin foarte mult şi nu mi-ar plăcea să mă perceapă ca pe un inamic. Am fost concurenţi la ultimele alegeri, dar a trecut. Cînd am încercat să-l felicit de ziua onomastică, de Sfîntul Gheorghe, n-a răspuns la telefon. I-am lăsat un mesaj. Deşi nu-s orgolios, cred însă că de-acum e rîndul lui. Uşa mea îi rămîne deschisă.

– Încă o chestiune. Opinia generală e că ai făcut bine cooptîndu-i în staff-ul federal pe Lupescu, pe Prunea, pe Prodan şi pe Belodedici, componenţi ai Generaţiei de Aur. Unii zic însă că te-au cam încălecat!
– Gura lumii, nu? Cînd doreşti să mă încurci, tu pui propriile-ţi idei pe seama altora! Nu mă păcăleşti!

– Nu-mi închipui, doar întreb.
– E o prostie, lucrăm în echipă şi lucrăm excelent. I-am adus să muncească şi muncesc. Lupescu şi Prunea mai la vedere, Prodan şi Belodedici mai în umbră, toţi însă cu rezultate foarte bune. Sînt foarte mulţumit de ei. Fiind tineri, se mai reped, dar lasă ceva în urma lor.

– O ultimă …
– Gata, şi-aşa m-ai tras destul de limbă! E ora la care trebuie să înghit pastilele şi n-am nevoie de martori. Vom mai vorbi.

– Multă sănătate!

190 de partide a disputat echipa naţională de cînd Mircea Sandu a devenit preşedintele FRF, din august 1990. “Tricolorii” au obţinut 107 victorii, fiind învinşi de 45 de ori