Criză în Ghencea

Luni seara, după remiza albă cu Pandurii, suporterii i-au huiduit copios pe roş-albaştri. Ba le-au şi cerut, îmbulzindu-se la vestiare, să plece din Ghencea. Teoretic, au greşit. Cînd iubeşti o echipă, o ajuţi mai ales la greu, situaţie în care […]

Luni seara, după remiza albă cu Pandurii, suporterii i-au huiduit copios pe roş-albaştri. Ba le-au şi cerut, îmbulzindu-se la vestiare, să plece din Ghencea. Teoretic, au greşit. Cînd iubeşti o echipă, o ajuţi mai ales la greu, situaţie în care se află astăzi Steaua. Devansată de CFR Cluj cu 14 puncte, i-ar mai rămîne de recuperat 11 şi dacă va cîştiga restanţa de-acasă cu Bistriţa. Distanţă mare în general şi, faţă de pretenţiile Stelei, inadmisibilă, de nesuportat. Practic însă, suporterii ar merita înţeleşi. Totdeauna şi pretutindeni, ei procedează la fel atunci cînd prestaţiile favoriţilor îi dezamăgesc. Fluieră şi solicită demisia. De data asta, nu şi pe cea a lui Lăcătuş, pe care, logic, îl consideră nevinovat. Abia a venit şi nu poate fi tras la răspundere. Dar, pe de altă parte, impasul prin care trece Steaua, provocat şi de un calendar extrem de încărcat, cu 23 de meciuri oficiale de la startul sezonului, demonstrează că nu antrenorul constituie problema
ce trebuie rezolvată în Ghencea, ci jucătorii înşişi. Starea de oboseală a acestora şi, cu precădere, lipsa de clasă a unora dintre ei. Cînd achiziţionezi fotbalişti de valoare îndoielnică precum Surdu şi M. Croitoru, deşi lista e mai amplă, sau cînd ţi se lungesc urechile aşteptînd ca V. Iacob şi Neaga să-şi reintre în mînă, n-ai la ce să speri. Puţin ai investit, puţin ai.

Sigur că, pe lîngă oboseală, Steaua mai poate invoca scuza accidentărilor. Cu inimoşii Rădoi şi Ghionea în teren, lucrurile ar fi stat probabil altfel. Mai bine măcar în faza de apărare. Şi fără cei doi, cît l-au ţinut picioarele pe Dică, jocul a mai mers. N-a impresionat, dar nici n-a suferit foarte tare. Pe măsură ce şi randamentul lui Dică a început să scadă, uneori dramatic, vicecampioana nu s-a mai regăsit. N-a mai speriat pe nimeni, dimpotrivă, a devenit o pradă uşoară pentru orice adversar organizat şi ambiţios. Inclusiv pentru “U” Cluj, ultima clasată în Liga I, căreia Steaua i-a oferit satisfacţia singurului succes de pînă acum. Ca atare, ce părea doar o indispoziţie pasageră s-a transformat încet-încet în criză. Lăcătuş are sarcina, deloc simplă, de a încerca să salveze ce mai e de salvat pînă la finalul stagiunii, după care, în intersezon, nu va mai fi treaba lui. Va fi a patronului. Ameninţarea e lesne de sesizat: în eventualitatea în care nu se va întări serios, Steaua riscă să trăiască din amintiri. Iar numeroşii ei simpatizanţi să se agite şi să se enerveze. Ba să se şi rărească.