Două fete, două destine

Vă propun să lăsăm, măcar pentru o zi, fotbalul şi să ne ocupăm de altceva. Tenisula suferit recent un şoc, prilejuit de anunţul Martinei Hingis că se retrage, brusc şi prematur. Elveţianca de origine slovacă, născută pe 30 septembrie 1980 […]

Vă propun să lăsăm, măcar pentru o zi, fotbalul şi să ne ocupăm de altceva. Tenisula suferit recent un şoc, prilejuit de anunţul Martinei Hingis că se retrage, brusc şi prematur. Elveţianca de origine slovacă, născută pe 30 septembrie 1980 la Kosice, a fost silită să iasă din joc deoarece au depistat-o cu cocaină la Wimbledon. Fireşte că neagă, dar zadarnic, pentru trişori nu există îndurare. Altfel, nu-i prima şi nu va fi nici ultima vedetă din sportul internaţional căzută victima unui drog care, deşi considerat recreativ, e interzis performerilor din pricina efectelor sale dopante. Numele tenismanilor Mats Wilander şi Karel Novacek, ca şi al atletului Javier Sotomayor, figurează pe o listă pe cît de lungă, pe atît de deprimantă. Nimeni nu se aştepta însă ca tocmai Hingis să greşească. Reuşise o carieră precoce şi fulminantă, la numai 16 ani şi 10 luni încoronată numărul 1 mondial şi rămasă în vîrful piramidei 209 săptămîni, ba şi fusese mereu dată exemplu de corectitudine şi de fair-play.

Peste noapte, totul s-a năruit pentru ea. Nu pentru că i se cere să restituie cei 115.000 de dolari încasaţi la şi după Wimbledon, căci are balta peşte. Martina a adunat, inclusiv de pe urma celor 5 titluri de Mare Şlem, exact 20.130.657 de dolari. Drama vine însă din altă parte. De acolo de unde o campioană de legendă se vede obligată să părăsească arena pe uşa din dos şi cu capul în pămînt, arătată cu degetul. Poate că n-o merita, cine ştie? Nu-i greu să-i judeci pe alţii şi să-i condamni. Cert e însă că, în măsura în care istoria tenisului n-o va repudia, nici n-o va mai ridica în slăvi. Îi va păstra amintirea, citez din l’Equipe, “unei sărace fete, triste şi bogate”.

Cînd statuia Martinei Hingis s-a prăbuşit, iată că Lindsay Davenport lucrează din plin la a sa, cu spor. Şi ea cîndva numărul 1 WTA, doar pe parcursul a 95 de săptămîni însă, americanca a devenit în iunie mamă la 31 de ani. Părea să fi ajuns la sfîrşitul drumului cînd, la numai 3 luni după naşterea lui Jagger, a reapărut la fileu şi nu ca să piardă din kilograme, să se afle în treabă ori să se distreze. Ci ca să triumfe iar. Împotriva tuturor pronosticurilor, a cîştigat la Bali şi, deunăzi, la Quebec, uluind o lume a sportului alb care nici măcar nu şi-a închipuit că va fi vreodată martora unui asemenea halucinant come-back. Fără precedent şi, de aceea, aproape ireal, miraculos.

Mărturisesc că n-am găsit uşor un final acestor rînduri care să nu moralizeze. De aceea şi zic doar atît, că am scris despre două destine, aceleaşi pînă la un punct, apoi zguduitor de diferite. Chiar opuse. Ca încă o dovadă, scuzaţi banalitatea, că există momente ce pot schimba cursul vieţii într-o singură clipă. În bine sau în rău.