Ultimul semn de mare iubire

Pînă şi natura s-a despărţit de Dobrin plîngînd. Luni, pe parcursul ceremonialului funebru, a plouat neîntrerupt la Piteşti. Încet, mocăneşte. În ciuda vremii potrivnice, mii şi mii de persoane au ţinut să-l însoţească pe Prinţul din Trivale de-a lungul drumului […]

Pînă şi natura s-a despărţit de Dobrin plîngînd. Luni, pe parcursul ceremonialului funebru, a plouat neîntrerupt la Piteşti. Încet, mocăneşte. În ciuda vremii potrivnice, mii şi mii de persoane au ţinut să-l însoţească pe Prinţul din Trivale de-a lungul drumului său fără întoarcere. Majoritatea localnici, unii însă veniţi din întregul judeţ Argeş ori chiar de la distanţă. Bărbaţi şi femei de toate vîrstele i-au adus lui Dobrin un ultim semn de mare iubire. Adresat nu doar jucătorului ce a învecinat fotbalul cu perfecţiunea, ci şi omului simplu ce şi-a propus, şi reuşit, să-şi trăiască viaţa cu o emoţionantă şi uneori tristă demnitate. Dobrin a lăsat în urmă-i imaginea inconfundabilă a celui care, într-un univers bîntuit de orgolii şi de ranchiuni, s-a mulţumit cu el însuşi. Întrucît i-a ajuns ce-a fost, a refuzat să pară altul şi de aceea nici n-a avut duşmani. Pentru atîţia alţii împovărătoare, celebritatea nu l-a atins. A sfîrşit cum a şi început, bucurîndu-se ca un copil. Cei mai bătrîni o ştiu bine, aşa a şi jucat.

După ce voi fi încercat zadarnic s-o îmbărbătez pe Gica, soţia şi prietena lui Dobrin timp de 4 decenii, m-am retras din mijlocul cortegiului. M-am suit în maşină ca să duc pînă la Bucureşti, dacă nu şi mai departe, refrenul sfîşietor al galeriei violete: ŇAdio, Dobrine, lumea nu te va uita pe tine!Ó. Perfect adevărat, căci rostul legendelor e să nu moară niciodată.