Am rămas mai săraci

Trăim un moment de imensă tristeţe, de tulburare, pentru că a plecat dintre noi un artist al balonului rotund cum puţini s-au văzut. Practic, Dobrin n-a jucat fotbal. Graţie unui dar dumnezeiesc, el a visat fotbalul şi l-a inventat, l-a […]

Trăim un moment de imensă tristeţe, de tulburare, pentru că a plecat dintre noi un artist al balonului rotund cum puţini s-au văzut. Practic, Dobrin n-a jucat fotbal. Graţie unui dar dumnezeiesc, el a visat fotbalul şi l-a inventat, l-a îmbogăţit şi l-a dus pînă în pragul miracolului. De-aia i s-a şi zis Fachirul. Dar Dobrin a însemnat mai mult decît atît. Soţ şi tată fără cusur, a devenit cu trecerea anilor un bărbat de o discreţie desăvîrşită, modest şi timid, prietenos pînă şi cu ultimul puşti, pînă şi cu ultimul spectator. Dacă altora celebritatea li se mai urcă la cap, cu el nu s-a întîmplat aşa. Dobrin a ieşit de pe teren şi din viaţă ca un copil, la fel de credul şi de vulnerabil cum a intrat. Din acest motiv a şi fost, din păcate, ţinta atîtor nedreptăţi.

Am avut privilegiul să-l cunosc bine şi să-l invit în nenumărate rînduri la Procesul ori la Recursul Etapei. De fiecare dată mi-a lăsat impresia că-i fac un serviciu, o favoare, deşi lucrurile stăteau exact invers. Numai că Dobrin părea convins că nimeni nu-i datorează nimic, dimpotrivă, că el va fi totdeauna dator celorlalţi. Acum, că s-a transferat în Ceruri ca să întărească echipa îngerilor sau ca s-o antreneze, ar fi cel mai potrivit prilej ca din toate mingile de fotbal să curgă o lacrimă. S-a retras în zori Prinţul din Trivale şi ne-am trezit mai săraci. Am pierdut un idol şi, poate chiar mai important, am pierdut un om.