Facem şi noi ce putem!

Judecînd în paralel meciurile FC Sevilla – Steaua şi AC Milan – Şahtior, observăm din nou că scorurile reflectă adesea infidel ce se întîmplă pe teren. Pentru că, deşi a pierdut mai rău, Şahtior a fost totuşi mai aproape de […]

Judecînd în paralel meciurile FC Sevilla – Steaua şi AC Milan – Şahtior, observăm din nou că scorurile reflectă adesea infidel ce se întîmplă pe teren. Pentru că, deşi a pierdut mai rău, Şahtior a fost totuşi mai aproape de Milan decît s-a aflat Steaua de Sevilla. Trupa lui Lucescu a dominat-o uneori pe deţinătoarea Ligii Campionilor, ba a şi irosit la 1-2 o ocazie imensă. Dar nu ca să analizez jocul formaţiei din Doneţk, imprudentă cînd şi-a propus să atace pe San Siro, scriu rîndurile de faţă. Scopul lor e de a repeta că, în majoritatea zdrobitoare a cazurilor, valoarea face diferenţa în fotbal. Totodată, şi legea.

Gazeta preciza ieri, referindu-se la zona de est a Europei, că Şahtior constituie una din excepţiile de la regula sărăciei. Probă că gruparea finanţată de Ahmetov a investit doar în această toamnă 60 de milioane de euro ca să-i cumpere pe Lucarelli, pe Castillo, pe Ilsinho şi pe Willian. Tocmai pentru că de cîţiva ani bagă adînc mîna în buzunar, Şahtior a ajuns în situaţia de a se bate de la egal la egal cu granzii continentului. În ciuda eşecului suferit miercuri, a strîns 6 puncte şi are şanse reale să treacă de faza grupelor. Numai că şi Şahtiorului îi merge, iată, pînă la un anumit nivel, după care se predă. Cînd nimereşte peste un gigant ca Milan, nu se mai descurcă, iar asta mai ales din motiv că bugetul asigurat de Berlusconi îl depăşeşte de vreo 5 ori pe cel oferit de Ahmetov. Sau, dacă vreţi să continuăm comparaţiile, deoarece salariul lui Kaka, 8 milioane pe an, e dublu în raport cu al lui Lucarelli, cel mai bine plătit jucător de la Doneţk. Pornind de la bani ca să se oprească la bani, astfel de explicaţii par simpliste şi poate chiar sînt. Ne place ori nu, ele exprimă însă o realitate ce dictează raportul de forţe din fotbalul actual. A le suspecta de cinism, fie că într-un fel şi sînt, n-ajută. Şi cînd deranjează, adevărul nu trebuie ocolit.

Unde se situează echipele româneşti pe acest tablou al investiţiilor, implicit al rezultatelor şi al speranţelor? Jos, la coadă. Steaua, de exemplu, cea mai performantă dintre formaţiile noastre, posedă un sfert din bugetul lui Şahtior şi cam a douăzecea parte din cel al lui Milan. Adăugînd că Rădoi cîştigă pe sezon cam cît Lucarelli în 3 săptămîni, iar Kaka într-una singură, avem de ce ne întrista. Pentru că stăm prost. Şi-atunci, de ce ne-am amăgi că Steaua, ori Dinamo, ori Rapid, ar putea să învingă adversari de talia Barcelonei, a lui Manchester, a lui Arsenal, a lui Inter ori a lui Real? Pentru că balonul e rotund? Haideţi să fim serioşi şi să ne vedem lungul nasului! Facem şi noi ce putem, dar distanţa care ne separă de cei puternici, de elită, se măsoară în ani – lumină. Cu siguranţă că nu vom reuşi s-o ştergem repede, nici mîine, nici poimîine. Probabil însă, îmi asum pesimismul, că nu vom reuşi niciodată.