Puţin bagi, puţin ai

Încep să obosesc şi eu repetînd la nesfîrşit că, de la un anumit nivel în sus, echipele noastre nu rezistă în cupele continentale. Deşi Steaua are marele merit de a se fi calificat în grupele Champions League, afirmaţia i se […]

Încep să obosesc şi eu repetînd la nesfîrşit că, de la un anumit nivel în sus, echipele noastre nu rezistă în cupele continentale. Deşi Steaua are marele merit de a se fi calificat în grupele Champions League, afirmaţia i se potriveşte şi ei. Probă că a pierdut toate cele 3 partide de C1 susţinute în actuala stagiune. Nu poate fi acuzată însă că i-a lipsit atitudinea. Dimpotrivă, luînd exemplu de la neobositul Nicoliţă, roş-albaştrii au luptat din răsputeri şi marţi seara. Au respectat conştiincios indicaţiile primite de pe bancă sau din lojă, au muncit şi au vrut. Chiar dacă indicaţiile, ca şi aşezarea iniţială, cu P. Marin pe dreapta şi Emeghara pe stînga, n-au părut inspirate, capitol în care intră şi titularizarea lui Surdu, Goian şi compania au dovedit voinţă şi dăruire. S-au străduit să nu rămînă datori şi n-au rămas. Prin comparaţie cu adversarii, le-a lipsit însă un atu esenţial, valoarea, care a şi decis rezultatul întîlnirii. Oricît s-ar amăgi numeroşii fani din Ghencea, iubirea împingîndu-i să-şi închipuie că favorita lor e altceva decît e, pînă şi ei sînt obligaţi să accepte că Sevilla a fost mai bună. Ba şi că, ajutată de noroc şi de un arbitru mai degrabă indulgent, Steaua a scăpat totuşi uşor. După cum pornise, practic de la 2-0 pentru gazde, meciul se putea transforma într-un dezastru pentru ea. Sigur, şi-a revenit spre final, dar asta în condiţiile în care, satisfăcută de scor, Sevilla stinsese din motoare. Din păcate, pe ÒSanchez PizjuanÓ nu s-a pus nici o clipă problema învingătoarei. Superioară, trupa lui Ramos a cîştigat mai clar decît a arătat-o tabela de marcaj.

Acestea fiind zise, la întrebarea ce-ar trebui să întreprindă echipele noastre ca să crească, răspunsul e simplu. Să aibă pe teren, dar şi în lot, mai multe valori. Se ştie însă, calitatea costă scump, iar cluburile româneşti nu se scaldă în bani. Fie că nu-i au, fie că se codesc să-i investească. Cît timp Steaua se va mulţumi să aducă jucători ca Surdu, Croitoru, Cristocea ori Zaharia, dar zgîrcindu-se cînd a venit vorba să-l ia pe Ljubinkovici, revelaţia şi golgeterul Ligii I, va visa degeaba în duelurile cu granzii Europei. Deoarece atunci cînd bagi puţin, cu puţin te alegi. Probabil că va reuşi s-o înfrunte cu şanse de izbîndă pe Slavia Praga, aflată într-o situaţie similară ca forţă de cumpărare, dar nu şi pe Arsenal sau pe Sevilla. Ar fi nevoie de un miracol ca să bată vreuna dintre ultimele două, atît că miracolele se petrec în fotbalul de azi din ce în ce mai rar. Ori deloc. Nu-mi place să scriu aşa, numai că a fi realist nu înseamnă a fi contra.