Lecţia de zîmbete

… nutreşte speranţa că înfrîngerea de la Köln va fi gestionată în aşa fel încît tot răul să fie spre bine

Aşadar, “tricolorii” au cedat în Germania cu acelaşi scor cu care cîştigaseră în Belarus. Au înscris primii şi nu […]

… nutreşte speranţa că înfrîngerea de la Köln va fi gestionată în aşa fel încît tot răul să fie spre bine

Aşadar, “tricolorii” au cedat în Germania cu acelaşi scor cu care cîştigaseră în Belarus. Au înscris primii şi nu s-au retras, dar au depus armele după o repriză curajoasă. Mai des decît apărarea, au lăsat de dorit celelalte linii, sub aşteptări după pauză, anemice. Nici măcar Mutu, irezistibil în ultimele evoluţii, n-a mai ieşit în evidenţă. Pe de-o parte, a aşteptat prea mult, iar pe de alta, a vrut să facă totul de unul singur, ca să epateze. Se mai întîmplă cînd vrei să faci totul să-ţi reuşească puţin. Astfel, invincibilitatea de 14 meciuri a “naţionalei” noastre s-a sfîrşit la Köln. Mai bine însă că băieţii lui Piţurcă au pierdut o partidă amicală, deoarece merită presupus că, scăpaţi de o povară, eliberaţi, vor găsi resurse să se concentreze la maximum pentru şi în întîlnirea de quitte ou double cu olandezii din 13 octombrie. Nu-i logic să transformăm eşecul de miercuri într-o dramă, dar s-ar cuveni ca el să ne lămurească unde ne aflăm. Riscam să ne închipuim că sîntem nu buricul pămîntului, ci chiar pămîntul însuşi. Ne-am trezit la realitate. Adevărul e că avem o “naţională” solidă şi redutabilă, în creştere de atitudine şi de echilibru, numai că depinde cu cine o comparăm. Cu anumiţi adversari, între care şi Panzerul, momentan nu se poate pune. Îi mai rămîne destul drum pînă în vîrful muntelui. Drum lung.

Practic, deşi au cîştigat clar, gazdele nu s-au desprins uşor. Să ne amintim că Nicoliţă a irosit la 1-1 o ocazie imensă, a cărei fructificare ar fi schimbat istoria. Prestaţia germanilor n-a sedus, atît că, înaintea românilor, ei au înţeles că o partidă nu se termină după o repriză. De-aia se şi zice că fotbalul e un joc 11 contra 11 şi triumfă totdeauna nemţii. Dacă aceştia nu ne-au predat o lecţie de virtuozitate, ne-au oferit totuşi una, o lecţie de zîmbete. Obişnuiţi să credem, prejudecată veche, că Hans, Fritz şi Franz sînt nişte încuiaţi, morocănoşi de parcă în fiecare zi li s-ar fi înecat corăbiile, am fost surprinşi, măcar eu, de modul relaxat în care au privit verificarea de la Köln. Lipsiţi de încrîncenare şi de patimă. De pildă, cînd Podolski a ratat cu Coman în faţă, selecţionerul Loew a sărit ca ars de pe bancă, dar nu ca să se răţoiască la autorul ratării, ci ca să aplaude acţiunea. La fel, camerele de televiziune ni l-au arătat spre final pe golgeterul Klose, ţinut rezervă şi nefolosit nici un minut. În locul lui, altul ar fi stat cu capul în jos, îmbufnat. Nu însă şi Klose, care se încălzea, şi avea s-o facă degeaba, surîzînd aidoma unui titular care tocmai marcase gol. Evident, trebuie să ne schimbăm părerea despre nemţi şi, iată, să mai învăţăm de la ei. Printre altele şi că, pînă să fie un război, fotbalul e o plăcere. Adică o bucurie.