Sst, faceţi linişte!
Ovidiu Ioaniţoaia apreciază că e momentul ca Gigi Becali să înceteze cu atacurile la adresa lui Hagi
Deşi a continuat să tragă în Hagi, Gigi Becali a redus intensitatea tirului. A început să şi nuanţeze. După ce a pretins că […]
Ovidiu Ioaniţoaia apreciază că e momentul ca Gigi Becali să înceteze cu atacurile la adresa lui Hagi
Deşi a continuat să tragă în Hagi, Gigi Becali a redus intensitatea tirului. A început să şi nuanţeze. După ce a pretins că Hagi nu ştie nimic şi că Olăroiu e de o sută de ori mai antrenor, a bătut uşor în retragere. A admis că, de fapt, Hagi ştie, defectul lui fiind acela că nu reuşeşte să comunice suficient. Pasămite, ar avea ce să le transmită jucătorilor, dar nu poate. În dorinţa de a-şi spori credibilitatea, Gigi Becali şi-a luat avocaţi şi cîţiva fotbalişti, în frunte cu căpitanul şi finul Rădoi, care însă, de teamă să nu-şi pună în cap suporterii, i-au ţinut isonul numai cu jumătate de gură. În ciuda îndulcirii tonului, eroarea patronului rămîne şi va fi greu de uitat. Şi dacă ar fi fost îndreptăţit să acuze, nu se cuvenea ca Gigi Becali să se repeadă la gîtul lui Hagi în faţa tuturor. În calitatea lui, era în măsură să-şi cheme antrenorul şi să-i explice între patru ochi, sau măcar într-un cadru restrîns, unde consideră el că a greşit şi ce-ar trebui să schimbe ca lucrurile să meargă bine. Pentru că, fireşte, în afara magnatului din Pipera, nimeni nu-i perfect pe pămînt. Ahtiat însă să se înfoaie pe micul ecran, căci nu-i exclus să fi urmărit cu precădere asta, Gigi Becali a ales să se mai dea o dată în stambă. Spre lauda lui, Hagi n-a ridicat mănuşa. Mai întîi s-a mirat, apoi a strîns din dinţi, dar s-a ferit să răspundă cu aceeaşi monedă. Normal, opinia publică s-a situat de partea antrenorului. Doar cîţiva investitori, vreo 2-3, şi preşedintele Ligii s-au grăbit, înotînd împotriva curentului, să sprijine cauza lui Gigi Becali. Dumitru Dragomir l-a susţinut pretextînd că în capitalism specialistul ascultă mereu de cel care-l plăteşte, nu iese niciodată din cuvîntul acestuia. E un fel de sclav modern. Mai interesat de simpatia patronului decît de a antrenorului, şeful Ligii a comis o confuzie probabil intenţionată. Şi dacă mutăm planul discuţiei, capitalismul nu înseamnă ce-şi închipuie Dumitru Dragomir.
Acum, că răul s-a produs, e de văzut cum ar putea fi limitate consecinţele lui. De aceea întreaga suflare roş-albastră speră că Gigi Becali şi-a epuizat repertoriul şi că va băga sabia în teacă. Ar fi şi cazul deoarece, în pregătirea returului de miercuri cu Borisov, Steaua şi Hagi trebuie să se concentreze, să-şi adune toate energiile şi resursele. După 2-2 în Belarus, echipa din Ghencea e favorită la calificare, doar că meciul nu se anunţă, cum îşi imaginează unii, o formalitate. Ca să-l cîştige şi să pătrundă în grupele C1, Steaua va fi obligată să lupte şi, eventual, să sufere. Pentru a-şi atinge scopul, ea are nevoie de linişte, nu de tulburare.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele