Cec în alb lui Hagi!

… se numără printre cei care consideră că nu se justifică scepticismul cu care e privit noul antrenor al Stelei

După ultimele două editoriale, ambele despre sosirea lui Hagi în Ghencea, un cititor m-a certat rău pe blogul Gazetei. Dacă […]

… se numără printre cei care consideră că nu se justifică scepticismul cu care e privit noul antrenor al Stelei

După ultimele două editoriale, ambele despre sosirea lui Hagi în Ghencea, un cititor m-a certat rău pe blogul Gazetei. Dacă s-ar fi legat numai de mine, aş fi tăcut. Respectivul i-a atacat însă pe jurnaliştii sportivi în bloc, acuzîndu-i că îi întreţin lui Hagi cu intenţie, dar şi cu vinovăţie, iluzia c-ar putea ajunge vreodată mare antrenor. Pasămite, am crea zarvă în jurul noului tehnician al Stelei ca să ne vindem ziarele, deşi am şti, ba am fi şi convinşi, că Hagi va claca şi de această dată. Cum i s-a întîmplat la „naţională”, la Galata, la Bursaspor şi, recent, la Timişoara. Bănuiesc că bloggerul e foarte tînăr, altfel n-ar fi atît de tranşant şi, pe de altă parte, nici n-ar generaliza atît de uşor. De pildă, el e sigur că un fotbalist de excepţie devine rareori sau niciodată un tehnician de calibru. Destule nume îl susţin. Bunăoară, cele ale lui Platini, Kempes, Krol şi Bergomi. Chiar al lui Maradona, căci şi Butoiaşul Atomic a încercat scurt timp meseria de antrenor. Asemenea actualului preşedinte al UEFA, Dieguito s-a lămurit însă repede că treaba nu-i de el şi s-a retras. Sînt însă şi mai multe, zdrobitor mai multe, numele care contrazic afirmaţiile contestatarului lui Hagi, pe lista fostelor glorii ale gazonului cu cariere strălucite pe banca tehnică figurînd, printre alţii, Beckenbauer şi Cruyff, Zagallo şi Rijkaard, Vogts şi Del Bosque. Ca şi, păstrînd proporţiile, românii Iordănescu şi Mircea Lucescu. Rezultă de aici că, atunci cînd cîntărim şansa unor superjucători de a se transforma în antrenori de primă mînă, vorbim mai degrabă despre destine decît despre reguli. La urma urmei, fiecare om e alt om.

Să convenim că Hagi nu se încadrează în tiparele de mai sus. El s-ar cuveni plasat, opinie mai largă, în categoria tehnicienilor care, neexperimentaţi fiind, ar trebui să confirme. Ori, dimpotrivă, să dezamăgească şi să-l imite pe Maradona. În situaţia lui s-ar afla, să zicem, Van Basten sau Stoicikov. Altminteri, trecutul apropiat nu-l avantajează pe Hagi. Vanitos, els-a despărţit în grabă şi uneori confuz de cluburile la care a lucrat, reclamînd mereu că n-a găsit nici încrederea, nici condiţiile necesare performanţei. Lipsei de înţelegere i-a răspuns însă, din păcate, cu aceeaşi monedă. A dat impresia că e prea pretenţios şi prea nerăbdător. Nimic din toate astea, ca şi din altele, nu justifică însă scepticismul cu care unii privesc reîntoarcerea lui Hagi în Ghencea. Iar adversitatea, şi mai puţin. Chiar deloc. Deoarece, în sfîrşit, a ajuns la echipa considerată de suflet şi în mijlocul unor suporteri de care s-a simţit totdeauna legat, Hagi trebuie nu doar lăsat să arate ce şi cît poate, ci trebuie susţinut şi încurajat. Înaintea oricăror alte argumente, îl recomandă ambiţia şi determinarea. Dorinţa de revanşă.

Repet, nu-i logic să punem răul înainte, ci normal e să vedem, să aşteptăm. Pentru că, dacă nici Hagi nu merită un cec în alb în fotbalul nostru, atunci chiar nu mai merită nimeni.