Nu li se potriveşte!
… consideră că, readuşi în fotbal, foştii jucători n-ar trebui să fie numiţi observatori de arbitri
Merită salutată, chiar susţinută, iniţiativa lui Mircea Sandu de a-i reactualiza pe cîţiva dintre „tricolorii” ce s-au îndepărtat de fenomen pe parcursul timpului. Cum […]
… consideră că, readuşi în fotbal, foştii jucători n-ar trebui să fie numiţi observatori de arbitri
Merită salutată, chiar susţinută, iniţiativa lui Mircea Sandu de a-i reactualiza pe cîţiva dintre „tricolorii” ce s-au îndepărtat de fenomen pe parcursul timpului. Cum fotbalul ar mai avea nevoie de aceştia, dar şi ei de fotbal, pare logic ca foştii internaţionali Rodion Cămătaru, Ioan Timofte sau Gino Iorgulescu, deşi lista-i mai lungă, să nu se înstrăineze de sportul care le-a adus faimă şi avere. Cu atît mai justificat pare demersul preşedintelui FRF cu cît cei amintiţi, dar şi alţii ca ei, sînt oameni cu situaţie. Au investit cu folos şi cu chibzuinţă banii cîştigaţi pe gazon. Posedă afaceri înfloritoare, hoteluri, restaurante, magazine etc., ceea ce presupune că, reintegraţi, nu vor ţine isonul unuia ori al altuia dintre cluburi. Există premisa, ba şi garanţia, că vor fi imparţiali şi exigenţi, imposibil de îndoit cu un bilet de tren sau cu o damigeană de vin, cum din păcate se mai întîmplă. Mai rar, dar se întîmplă.
De aici încolo însă, apare pericolul ca lucrurile să se încurce, iar intenţia Naşului, în esenţă lăudabilă, să cadă în derizoriu. Neproducînd efectele dorite, să devină un eşec, o ratare. Riscul derivă din faptul că Mircea Sandu anunţa deunăzi că preconizează să le ofere lui Timofte şi celorlalţi roluri de observatori pentru arbitri, unele care, nu numai în opinia subsemnatului, nu li se potrivesc. Asta în ideea că, necunoscînd suficient regulamentele din domeniu, se vor simţi depăşiţi şi, mai grav, le va lipsi autoritatea necesară. Mai direct vorbind, ar fi băgaţi într-o treabă pe care n-au mai făcut-o şi pe care n-o ştiu. Cînd peste tot în lume cei care îi supraveghează pe arbitri şi le califică evoluţiile provin dintre cavalerii fluierului retraşi din activitate, la noi ar urma să fie altfel. Din acest motiv, părere des întîlnită, mai normal e ca, reconvertite la fotbal, gloriile de odinioară să răspundă de organizarea partidelor, nu de prestaţia arbitrilor. Adică, să fie desemnaţi observatori pentru meciuri, nu pentru arbitri.