Biciul şi zahărul

… despre plecarea lui Răzvan Lucescu de la Rapid şi despre eventuala venire a lui Dorinel Munteanu

Pe măsură ce stagiunea se apropie de sfîrşit, caruselul antrenorilor prinde viteză. Unii tehnicieni sînt daţi afară, iar alţii se pregătesc să […]

… despre plecarea lui Răzvan Lucescu de la Rapid şi despre eventuala venire a lui Dorinel Munteanu

Pe măsură ce stagiunea se apropie de sfîrşit, caruselul antrenorilor prinde viteză. Unii tehnicieni sînt daţi afară, iar alţii se pregătesc să plece din proprie iniţiativă. În ultima categorie intră şi Răzvan Lucescu, care a anunţat deunăzi că va părăsi Giuleştiul la capătul unui sezon terminat în genunchi. Socotind că Rapid va disputa pe 26 mai finala Cupei, destui gîndesc că Răzvan s-a pripit vorbind despre retragere. Mai numeroşi şi mai gălăgioşi sînt însă cei de acord cu abandonul lui, pe care îl şi solicită, apreciind că nici măcar cucerirea Cupei n-ar trebui să determine păstrarea actualului antrenor. Opinia lor merită luată în seamă cîtă vreme, departe de a-şi atinge obiectivele propuse, sfertfinalista UEFA 2006 trăieşte sub ameninţarea de a rata pînă şi participarea într-o competiţie europeană. Neîndoios, Lucescu junior are o parte din vina că s-a ajuns aici. Printre altele, exagerînd cu prietenia faţă de jucători, le-a permis acestora să se boierească. Atitudinea lui încă nu se potriveşte fotbalului mioritic din cauză că, profesionişti la drepturi, nu şi la obligaţii, jucătorii noştri lasă în continuare impresia, majoritatea lor, că ştiu mai degrabă de frică decît de tandreţe. De bici decît de zahăr. Chit că Răzvan a greşit, îngăduinţa lui nu motivează însă pe de-a întregul regresul vişiniu. Numai că pe teren, ca şi dincolo de el, există momente în care înfrîngerea şi, deopotrivă, izbînda se explică mai puţin. Pur şi simplu, se întîmplă una sau alta fără să se poată preciza ce le-a despărţit. Nu degeaba se zice că între sublim şi ridicol e un singur pas.

Dacă Lucescu junior, astăzi tehnicianul cel mai longeviv din Liga I, pare decis să plece, naşte discuţii aprinse varianta înlocuirii lui cu Dorinel Munteanu. Să fie clar, e treaba finanţatorului George Copos pe cine va alege. Îl priveşte direct şi personal, dar opţiunea menţionată intrigă în contextul în care Dorinel tocmai a retrogradat Argeşul. În ciuda unei susţineri substanţiale, l-a dus la matineu. Făcînd comparaţie între jucătorul Munteanu, recordmanul selecţiilor în echipa naţională, şi antrenorul Munteanu, statistica ne îndeamnă să judecăm că numai primul a impresionat. Pînă acum, celălalt
n-a convins, probă că, schimbînd recent Clujul pe Piteşti, a capotat repede în Trivale. A fost demis ca urmare a unui bilanţ dezolant, 4 victorii mari şi late din 18 meciuri. În orice alt domeniu de activitate, un eşec de asemenea proporţii ar fi descalificat. Nu însă, iată, şi în fotbal, sector în care, paradoxal, insuccesul nu coboară, ci ridică. Nu compromite, ci recomandă. Pe fondul declinului giuleştean, să admitem că Răzvan poate fi considerat perdant. Dar şi că, în baza aceloraşi criterii, Dorinel nu trebuie socotit cîştigător. Caruselul antrenorilor se învîrteşte însă după nişte legi ce sfidează logica. Uneori sau chiar totdeauna.