Mutu, alt discurs

Am remarcat la Rotterdam multă seriozitate şi determinare în evoluţia “tricolorilor”. Pe lîngă organizarea fără cusur a echipei, cu precădere prin dăruire trebuie explicată obţinerea unui punct preţios în fieful adversarului cotat cu prima şansă de calificare din grupa preliminară. […]

Am remarcat la Rotterdam multă seriozitate şi determinare în evoluţia “tricolorilor”. Pe lîngă organizarea fără cusur a echipei, cu precădere prin dăruire trebuie explicată obţinerea unui punct preţios în fieful adversarului cotat cu prima şansă de calificare din grupa preliminară. Sînt tentat să leg comportarea de pe De Kuip, îmbucurătoare, de faptul că unii dintre componenţii “naţionalei” au început să se schimbe, devenind mai responsabili, mai maturi. Cel mai grăitor exemplu îl oferă chiar Mutu, vedeta care, în absenţa lui Chivu, a purtat banderola de căpitan în întîlnirea cu Portocala Mecanică. S-a achitat cu brio de această onoare, căci rareori l-am văzut pe atacantul Fiorentinei alergînd cum a făcut-o sîmbătă.

A transpirat cît zece şi n-a existat corner la poarta lui Lobonţ de la care să lipsească. Socotit un tip comod, el a surprins plăcut prin devotamentul cu care s-a alăturat efortului colectiv. În măsura în care îi ştiam şi îi lăudam tehnica, să recunoaştem că nu includeam risipa de energie printre calităţile lui. Iar modestia şi mai puţin.Să ne reamintim însă cu cîtă lehamite obişnuia Adrian Mutu să se adreseze ziariştilor şi, prin intermediul mass-media, opiniei publice. Cînd nu se întorcea cu spatele, lăsa impresia că îşi calcă pe inimă deschizînd gura. Abia strecura printre dinţi, parcă în silă, scoase cu forcepsul, cîteva cuvinte. Nu doar părea trufaş şi zeflemitor, ci chiar era. La Rotterdam însă, cu siguranţă că aţi observat, Mutu a avut un alt discurs, o altă ţinută, atît înaintea partidei, cît şi după. Renunţînd la aerele de primadonă mereu cu capsa pusă, a intrat în pielea unui om dispus dialogului, receptiv, volubil, sincer. Unii nu se sfiesc să afirme că transformarea s-a datorat împrejurărilor, în ideea că, intuind pericolul ca generaţia lui să rateze al patrulea obiectiv important, Mutu s-a gîndit că i-ar prinde bine să se împace cu fanii “naţionalei”. Sau măcar să nu-i mai stîrnească. Posibil şi asta. Pe de altă parte însă, vreau să sper, să sperăm toţi, că schimbarea sesizată nu e una conjuncturală, ci de fond. Dacă Mutu, trecut prin atîtea experienţe nefericite, a revenit cu picioarele pe pămînt, cum ne-a lăsat să înţelegem în Olanda, atunci noua lui atitudine poate însemna o şansă în plus ca “tricolorii” să ajungă la CE. El are prilejul să demonstreze chiar azi, contra Luxemburgului, că e aşa.