Precupeţele din Groapă

Cu surprinderea pe care o vor fi împărtăşit şi suporterii roş-albi, aflu că întrunirea de vineri a acţionarilor din Ştefan cel Mare a degenerat într-un tămbălău de proporţii. Nu numai că investitorii s-au răţoit unii la alţii precum precupeţele din […]

Cu surprinderea pe care o vor fi împărtăşit şi suporterii roş-albi, aflu că întrunirea de vineri a acţionarilor din Ştefan cel Mare a degenerat într-un tămbălău de proporţii. Nu numai că investitorii s-au răţoit unii la alţii precum precupeţele din Piaţa Obor, dar s-au şi împărţit în tabere. Badea şi Cohn de-o parte, Borcea şi Turcu de alta, Săvulescu şi Walter, ex-Buşcă, încă în rezervă, ezitînd cu cine să ţină. Dacă solicitarea lui Cohn de a se efectua un control financiar, menit să constate cîţi bani s-au încasat din transferuri şi cum s-au cheltuit, ar fi aprins focul, adevărul e că acesta mocnea demult. Povestea cu auditul doar a turnat gaz peste el, l-a aţîţat.

Conform unei opinii care circulă nu de ieri, de azi, animozităţile pleacă de la faptul că fiecare dintre acţionari, mai puţin Badea, consideră că el e cel mai îndreptăţit să se pronunţe asupra echipei, a adversarilor, a arbitrilor etc. Să iasă pe sticlă şi, aranjîndu-şi atent cravata, să-şi dea cu părerea. Să fie văzut şi, nu-i aşa, să devină important. În goana după imagine, adică după popularitate, Borcea vorbeşte mai des, logic, în calitate de director general, iar Turcu îl secondează, atitudine ce nu le pică însă prea bine celorlalţi. Într-un fel, deoarece contribuie la bugetul clubului cu sume egale, nu-i de mirare că dorinţa unora, inclusiv a lui Cohn, de a ieşi în faţă deranjează. Dar de aici şi pînă la a se lua de gît rămîne un drum lung, dacă nu şi primejdios, pe care şefii “cîinilor” n-ar trebui să se avînte. Mînaţi de acelaşi interes, ca Dinamo să-şi menţină poziţia în clasament, ba s-o şi consolideze, s-ar cuveni ca ei să-şi strunească orgoliile şi să se împace cît mai repede. Sigur, vansul de 14 puncte e confortabil, iar titlul pare ca şi adjudecat. Dincolo de asta însă, mai ales în perspectiva participării în Champions League, Dinamo are nevoie de linişte, nu de agitaţie, de armonie, nu de vrajbă. Tocmai în ideea că tensiunile din biroul conducerii se propagă totdeauna pînă la vestiarul jucătorilor, se impune ca taberele amintite să îngroape securea războiului. Altfel, înainte de a-i pricinui alţii vreun rău, liderul campionatului riscă să şi-l facă singur.