Mult zgomot pentru nimic
Ovidiu Ioaniţoaia consideră că Piţurcă nu l-a atacat pe Elton şi comentează retragerea lui Artimon de la Poli
Avem noi un talent de a face valuri din te miri ce, iar ultimul exemplu se leagă de faptul că Piţurcă ar […]
Ovidiu Ioaniţoaia consideră că Piţurcă nu l-a atacat pe Elton şi comentează retragerea lui Artimon de la Poli
Avem noi un talent de a face valuri din te miri ce, iar ultimul exemplu se leagă de faptul că Piţurcă ar fi ironizat sosirea lui Elton în Ghencea. Lucrurile n-au stat însă aşa. Selecţionerul n-a dezavuat aducerea brazilianului, dimpotrivă, a susţinut că trebuie mai întîi să-l urmărim pe acesta la lucru şi abia apoi să ne dăm cu părerea. Să ne pronunţăm dacă e sculă ori nu. Aşa-i şi logic, să nu-l contestăm pe Elton, numindu-l pitic, breloc, pigmeu etc., înainte de a vedea de ce e în stare. Altfel, declarînd că „în România nu vor veni niciodată fotbalişti de mare valoare, ci doar de mîna a doua”, selecţionerul n-a greşit. Măcar deocamdată, cît bugetele lor nu se compară cu ale unor grupări de-afară, cluburile noastre nu-s în situaţia de a importa jucători de superclasă. Ar vrea ele, dar n-au destui bani. Deoarece înrolarea unei vedete presupune, pe lîngă o sumă de transfer greu de suportat în momentul actual, şi plata unui salariu consistent, mult mai mare decît al celorlalţi componenţi ai lotului. Ceea ce ar duce, evident, la stricarea echilibrului, ba şi a atmosferei, în ideea că nimănui nu-i convine să descopere că, pentru aceeaşi muncă, altul poatecîştiga înzecit. Revenind, e posibil ca Elton să reprezinte excepţia de la regulă, urmează să ne edificăm. Pînă atunci însă, chiar nu-i fair să-l băgăm pe Victor Piţurcă în gura conducătorilor şi a suporterilor Stelei pretinzînd că el s-ar fi luat, fie şi indirect, de noua achiziţie roş-albastră. Pentru că nu s-a luat.
Alin Artimon mai avea contract pînă în vara lui 2008, dar a renunţat la Poli Timişoara, demisia lui surprinzîndu-i chiar şi pe oficialii clubului. Într-o discuţie purtată ieri, patronul Marian Iancu a recunoscut că nu se aştepta la un asemenea gest. Sigur, nu-i uşor de desluşit ce l-a determinat pe tînărul antrenor, care va împlini 36 de ani în august, să ia decizia amintită. Poate a vrut să plece fiind pe val, după ce Poli a ajuns în semifinalele Cupei şi a scos duminică, deşi a aliniat garnitura de rezerve, un onorabil 1-1 cu Dinamo. Oricum, fără să fie entuziasmant, bilanţul lui Artimon rămîne unul pozitiv, 7 victorii şi doar 3 eşecuri din 12 meciuri. Poate că, variantă mai credibilă, n-a mai rezistat tensiunii. În general, a existat totdeauna presiune în jurul formaţiei de pe malul Begăi, iar aceasta a crescut o dată cu calificarea în penultimul act al Cupei României. Probabil că tocmai ea l-a determinat pe antrenor să se retragă. Cedîndu-i locul pentru viitoarele două partide de campionat, cu Gloria Bistriţa în deplasare şi cu Iaşi acasă, lui Iosif Rotariu. Ce se va întîmpla după aceea însă nu se ştie. Se discută tot mai insistent despre venirea lui Walter Zenga, numai că varianta respectivă e ceea ce îşi propune Timişoara şi atît. Un deziderat, nicidecum o certitudine. Întrucît pînă ieri după-amiază, nimeni din conducerea lui Poli nu-l contactase pe tehnicianul italian, aflat sub contract în Emiratele Arabe Unite, putem vorbi, ca şi mai sus, despre mult zgomot pentru nimic.
Andrei Crăciun
Maria Andrieş
Alin Buzărin
Radu Cosașu
Costin Ștucan
Oana Dușmănescu
Cristian Geambaşu
Gusti Roman
Ovidiu Ioaniţoaia
Theodor Jumătate
Radu Naum
Tudor Octavian
Cătălin Oprişan
Radu Paraschivescu
Răzvan Prepeliță
Traian Ungureanu
Andrei Vochin
Arhivă
Biografie completă
Toate articolele