Jucăria stricată

Ovidiu Ioaniţoaia consideră că, deşi au obiective complet diferite, Steaua şi Argeşul sînt la fel presate de timp

După ce cîteva case de pariuri au scos din program meciul de la Piteşti, pe onsiderentul că patronul Argeşului e şi sponsor […]

Ovidiu Ioaniţoaia consideră că, deşi au obiective complet diferite, Steaua şi Argeşul sînt la fel presate de timp

După ce cîteva case de pariuri au scos din program meciul de la Piteşti, pe onsiderentul că patronul Argeşului e şi sponsor al Craiovei, unii s-au grăbit să laude că întîlnirea s-a desfăşurat corect. Aşa e, dar nu m-aş alătura lor, fiind de părere că normalitatea trebuie doar consemnată, nu şi elogiată. Altfel, dintr-un duel care s-a sfîrşit cum a şi fost, egal, am remarcat organizarea oaspeţilor şi, din tabăra acestora, prestaţia încurajatoare a lui Wobay. De la gazde, s-a distins Dorinel Munteanu, iar de aici şi observaţia că jucătorul ar fi în clipa de faţă peste tehnicianul cu acelaşi nume. Monitorizîndu-l pe Dorinel, colegul Justin Gafiuc a constatat că veteranul a dat 33 de pase bune şi a pierdut numai 4 baloane, a făcut 7 recuperări şi a tras de 4 ori la poarta lui Bornescu. Întrucît nici un coechipier n-a avut atît de multe realizări, afirmaţie valabilă şi pentru adversari, visul lui Munteanu de a rămîne la aproape 39 de ani în vederile lui Piţurcă nu pare o utopie. Cînd discutăm însă despre antrenorul din Trivale, lucrurile se complică. Admiratorii lui Dorinel, şi sînt destui, vor sări în apărarea lui, argumentînd că e greu, chiar imposibil, să obţii imediat rezultate cu o garnitură în care tocmai ai schimbat majoritatea titularilor. De acord, numai că, în condiţiile în care şi-a primenit serios lotul, Ceahlăul a izbutit un notabil 1-1 la Cluj, iar Unirii Urziceni i-a lipsit puţin, îndeobşte un arbitraj corect, să plece neînvinsă de la Galaţi. Caracter puternic, Munteanu a declarat după confruntarea de sîmbătă că, atîta vreme cît mai există o şansă de salvare, oricît de mică, el şi elevii lui nu vor depune armele, ci vor continua să lupte şi să spere. Frumos spus. Din păcate însă, timpul riscă să nu mai aibă răbdare cu echipa piteşteană, aflată la un dramatic -18 în clasamentul adevărului, ultima poziţie.

Ieri, la Oradea, într-o partidă socotită pe teren propriu, Steaua n-a putut trece de UTA. Parcă surprinsă, uneori şi deranjată, de replica unui adversar serios, ordonat şi entuziast, croit după chipul şi asemănarea lui Lăcătuş, campioana n-a convins. Pe alocuri chiar a dezamăgit. E drept, Steaua a dominat şi, în plus, i s-a anulat un gol perfect valabil, înscris spre final de V. Iacob, semnalizat greşit în ofsaid de asistentul sucevean Sebastian Gheorghe. Dincolo de asta însă, în raport cu pretenţiile conducătorilor şi cu aşteptările suporterilor, trupa lui Olăroiu a rămas datoare. Fără vigoarea, prospeţimea şi imaginaţia care au dus-o în Europa, a etalat un fotbal modest, ba şi irascibil, probă că, expunîndu-se cumulului de cartonaşe, Rădoi şi-a lăsat formaţia în inferioritate numerică aproape jumătate de ceas. Nu-i uşor de spus ce se petrece în Ghencea, de ce s-a stricat jucăria şi cine e vinovat. Poate că nu-i cazul încă să vorbim despre o criză, ci doar despre o eclipsă de formă. Dar nici despre o echipă stăpînă pe ea şi pe situaţie nu mai putem vorbi. Chiar dacă are un obiectiv total diferit de cel al Argeşului, timpul începe s-o preseze şi pe Steaua.