Respect da, teamă nu

Ovidiu Ioaniţoaia scrie iar despre adversara Stelei, dar şi despre două competiţii din afara fotbalului În ultimul meci dinaintea celui cu Steaua, FC Sevilla a mai bifat un 0-0, de data asta pe terenul lui Betis, eterna rivală vecină. Faptul […]

Ovidiu Ioaniţoaia scrie iar despre adversara Stelei, dar şi despre două competiţii din afara fotbalului

În ultimul meci dinaintea celui cu Steaua, FC Sevilla a mai bifat un 0-0, de data asta pe terenul lui Betis, eterna rivală vecină. Faptul că, din 9 partide disputate în 2007, 6 în Primera Division şi 3 în Cupa Spaniei, adversara campioanei noastre a făcut 5 remize albe (3Ă2) atestă că trupa antrenată de Juande Ramos marchează greu. Dar şi, reversul medaliei, că ştie să se apere. Sîmbătă, ea a avut atît noroc, mai ales la penaltyul ratat de Betis, cît şi ghinion, căci Adriano şi Poulsen, altfel foarte activi, au irosit spre final ocazii uriaşe. Ca impresie generală, a jucat mai legat şi mai viguros decît în întîlnirile de anul acesta. Dacă mijlocaşii au construit mai repede, îndeobşte pe banda dreaptă, unde Navas a alergat ca un iepure, fundaşii ei centrali au dat dese semne de slăbiciune, neaşteptate în condiţiile în care Javi Navarro, stoperul şi căpitanul formaţiei andaluze, evoluase fără greşeală săptămîna trecută în „amicalul” de la Manchester, Anglia-Spania 0-1. Contra lui Betis însă, el şi Dragutinovici au lăsat destule găuri, cu precădere mingile în adîncime ridicîndu-le probleme. În atac, deşi s-a mişcat mai mult şi mai periculos decît Luis Fabiano, brazilianul complăcîndu-se în rolul de figurant, nici golgeterul Kanoute n-a strălucit. Rezumînd, cei care au urmărit-o din nou pe Sevilla şi-au întărit convingerea că ea trebuie tratată cu respect şi cu vigilenţă. Atît însă, nu şi cu teamă. Scriind asta, nu pretind că Steaua o va bate. Repet însă că o poate face.

Două evenimente recente meritau, cred eu, un plus de atenţie, Grand Prix-ul de săritura în înălţime organizat de Monica Iagăr şi finala CM de escaladă pe gheaţă ţinută la Buşteni. Faptul că Monica a reuşit să reediteze o gală cu premii de 15.000 de euro a demonstrat iar că atunci cînd există iniţiativă şi tenacitate orice vis poate deveni realitate. Aşa au ajuns la Bucureşti, printre alte staruri, vicecampioana mondială indoor, croata Blanka Vlasici (cîştigătoarea concursului), şi deţinătorul recordului lumii în proba respectivă, cubanezul Javier Sotomayor. Ca atare, s-ar cuveni ca FRA, federaţia ce primeşte cei mai mulţi bani de la bugetul de stat, să ia exemplu de la fosta campioană. Numai că, pentru a realiza ceva, trebuie mai întîi să vrei şi apoi să încerci, ceea ce la FRA, din păcate, nu prea se întîmplă. Altfel, finala de escaladă, la care au participat sportivi din 18 ţări, a înfruntat pe Valea Prahovei un val neobişnuit de căldură, din pricina căruia a riscat chiar să se amîne. Întrucît peretele de gheaţă, cît un bloc cu 5 etaje, era gata să se topească. Drept urmare, competiţia nu s-a mai desfăşurat ziua, ci noaptea, iar vreo 50 de oameni au muncit fără pauză, de joi pînă duminică, să „tencuiască” zidul cu zăpadă şi cu apă. Reprezentînd Primăria şi Salvamontul din Buşteni, Clubul Alpin Român, aceştia au dovedit că românii nu sînt cu nimic mai prejos decît italienii, francezii sau elveţienii, care au găzduit CM în anii anteriori. Bravo lor!