Zenga s-a supărat pe sat

Ovidiu Ioaniţoaia a revenit din vacanţă unde a văzut la Abu Dhabi festivitatea de deschidere a Cupei Golfului la fotbal şi partida EAU – Oman

Am urmărit săptămîna trecută, la Abu Dhabi, deschiderea celei de-a 18-a ediţii a Cupei Golfului, […]

Ovidiu Ioaniţoaia a revenit din vacanţă unde a văzut la Abu Dhabi festivitatea de deschidere a Cupei Golfului la fotbal şi partida EAU – Oman

Am urmărit săptămîna trecută, la Abu Dhabi, deschiderea celei de-a 18-a ediţii a Cupei Golfului, întrecere ce continuă la această oră şi la care participă 8 echipe din zonă, Emiratele Arabe Unite ca gazdă, Qatarul, Yemenul, Omanul, Kuweitul, Irakul, Arabia Saudită şi Bahrainul. Festivitatea care a precedat meciul inaugural dintre EAU şi Oman, 1-2, a oferit un spectacol fascinant. O risipă financiară şi tehnologică menită să-i facă invidioşi pe organizatorii tuturor competiţiilor de anvergură, Jocuri Olimpice, CM sau CE de fotbal, desfăşurate de-a lungul timpului. Explozie de lasere, de lumini şi de culori cu adevărat fabuloasă, ce trebuie să fi costat o avere, sute de milioane de dolari. Nu numai stadionul, sfîşiat de reflectoare şi scăldat în artificii, părea să fi luat foc, ci întregul oraş, capitala unei ţări ce asigură o zecime din producţia de petrol a planetei. Cum fiecare dintre cele 7 Emirate are în frunte un şeic, al cărui nume conţine o sumedenie de Al, de Ibn şi de Sultan, cel din Abu Dhabi a ţinut să demonstreze de ce-i în stare. A reuşit pe deplin, darea lui de mînă şi imaginaţia prilejuind un show care a lăsat asistenţa înmărmurită. De altfel, în EAU superlativele sînt la modă. Aici se găseşte Burj Al Arab, unicul hotel din lume de 7 stele, unde preţul unei camere începe de la 1.900 de dolari pe zi şi se termină la 9.000. Tot aici se înalţă, într-un loc ocupat în urmă cu doar cîţiva ani de nisipuri, un zgîrie-nori cu 185 de etaje, pentru ca Mall of Emirates, inaugurat nu demult la Dubai, metropolă vizitată în 2005 de 6 milioane de turişti, să posede magazine fără număr, dar şi, lîngă deşertul încins de soare, o pistă modernă de schi. Cetăţenii din Dubai, 1,2 milioane, dintre care doar o cincime arabi, nu îşi ascund mîndria de a fi izbutit să aducă iarna într-o regiune în care n-a nins niciodată. Practic, zăpada au inventat-o petrodolarii localnicilor şi braţele străinilor, cu precădere ale indienilor şi ale pakistanezilor. Aceştia muncesc, în timp ce urmaşii beduinilor de altădată se ocupă de afaceri, de vorbitul la celulare şi de şofatul Mercedesurilor. La Dubai, lucrează însă şi destui români, majoritatea în comerţ şi în turism. Chiar la mall-ul amintit, unul m-a invitat să cumpăr de la Boss, nu înainte de a-mi atrage atenţia, amabil, că „tocmai ne-au călcat pragul domnii Dragomir şi Tatulici”.

Revenind la fotbal, întîlnirea dintre Emirate şi Oman a dezamăgit. S-a jucat lent şi naiv, la nivelul unui meci din liga noastră secundă. Cu ambiţie, dar atît, uneori la bubuială şi adesea la ce-o ieşi. Seara tîrziu, ştiind că nici un tehnician român nu mai activează în Golf după ce Balaci, Iordănescu şi Stoichiţă s-au întors acasă, iar italianul Zenga tocmai a semnat cu Al Ain, am încercat să-l contactez pe ultimul, ajuns aici după o scurtă şedere în Turcia. Eram curios să aflu detalii despre plecarea de la Gaziantep. Surprinzător însă, ex-antrenorul Stelei mi-a dat de înţeles că un eventual dialog nu-l interesează. Am dedus că are un cui împotriva presei din România pentru că, pasămite, aceasta ar fi răstălmăcit un articol pe care soţia sa, Raluca, l-a semnat într-o revistă mondenă din Bucureşti, text care i-a grăbit divorţul de Steaua Roşie Belgrad. N-am insistat, cum n-o fac nici acum, convins că totdeauna e mai uşor să te superi pe nişte ziarişti decît pe propria nevastă. De acord că faţă de mine nu avea nici o obligaţie. Nu încetez însă să cred că avea faţă de suporterii Stelei.