De dragul fotbalului

Ovidiu Ioaniţoaia observă că, spre deosebire de alţi investitori, Adrian Porumboiu nu urmăreşte nici un interes

Adrian Porumboiu a fost arbitru FIFA, iar acum finanţează pe FC Vaslui. Fie că o recunoaşte, fie că nu, lucrurile stau exact aşa: fără […]

Ovidiu Ioaniţoaia observă că, spre deosebire de alţi investitori, Adrian Porumboiu nu urmăreşte nici un interes

Adrian Porumboiu a fost arbitru FIFA, iar acum finanţează pe FC Vaslui. Fie că o recunoaşte, fie că nu, lucrurile stau exact aşa: fără sprijinul lui echipa amintită n-ar exista. Atîta vreme cît ea s-a zbătut să scape de retrogradare, Porumboiu a trăit liniştit, asemenea unui puşti pe care cei mai vîrstnici îl primesc cîteodată în cercul lor, dar nu-l prea bagă în seamă. De cînd, intrînd pe mîna lui Hizo, Vasluiul a urcat în clasament şi a ajuns să ierneze pe locul 7, atacurile la adresa patronului moldav s-au înteţit. Cele pornite din invidie, căci vorbim despre unul dintre cei mai bogaţi români, n-ar trebui luate în calcul. Altele însă, legate de reacţiile magnatului vasluian, dar şi de influenţele acestuia, merită discutate tocmai pentru că, măcar în parte, ele sînt juste. Folosind libertatea şi puterea pe care i le conferă averea, Porumboiu s-a implicat în mai toate jocurile de culise, dar a acţionat de regulă din umbră. Bunăoară, a contribuit la realegerea lui Mircea Sandu ca preşedinte al FRF şi la debarcarea lui Ion Crăciunescu, a cărui numire el însuşi o determinase, de la conducerea CCA. Nu-i exclus să regrete acum că a pus umărul la mazilirea lui Crăciunescu, care i-a fost, pînă să se certe precum Prigoană cu Bahmuţeanu, frate de cruce. Răul însă s-a produs şi va fi foarte greu de reparat.

Veţi spune că, trăgînd sforile în funcţie de simpatiile ori de afacerile sale, Porumboiu riscă să devină, dacă n-a şi devenit, un personaj negativ. Aparent da, în realitate însă nu. Asta în ideea că, spre deosebire de ceilalţi investitori din fotbalul nostru, el cheltuieşte cu Vasluiul dezinteresat. Doar din nostalgie, din mîndrie locală şi, mai ales, din pasiune. Nu urmăreşte să dobîndească imagine pentru ca, după modelul unora, să prindă un scaun de primar, de prefect ori de parlamentar. Nu ţinteşte nici un post, nici o mărire, nici o carieră. Îi ajunge cine e şi ce are. Atît că nu se poate rupe de lumea care i-a procurat atîtea satisfacţii şi, ca să rămînă în mijlocul ei, bagă adînc mîna în buzunar. Planificîndu-şi pierderile, nu cîştigurile. În situaţia lui, unul cu portofelul şi contul pline s-ar trage deoparte. Ca să se bucure mai tare de nepoţi sau de succesele băiatului cel mare, regizor de film laureat la Cannes şi nu numai. Nu însă şi Porumboiu, care se consumă la fiecare meci de parcă ar fi ultimul, gata să răguşească pentru un ofsaid, să se ia la harţă pentru un penalty, să se îmbolnăvească pentru un eşec. Uneori are dreptate, alteori nu, dar pare prea tîrziu ca să mai încerce cineva să-l schimbe. Iar să reuşească şi mai puţin. El e, înainte de a fi orice altceva, un nebun frumos.