Poveste de iubire

Ovidiu Ioaniţoaia observă cu tristeţe că, în vreme ce românii îl fluieră pe Dan Petrescu, englezii îl aplaudă

Pe Stamford Bridge, există obişnuinţa ca, din cînd în cînd, una din fostele glorii ale echipei să fie readusă în actualitate. Miercuri […]

Ovidiu Ioaniţoaia observă cu tristeţe că, în vreme ce românii îl fluieră pe Dan Petrescu, englezii îl aplaudă

Pe Stamford Bridge, există obişnuinţa ca, din cînd în cînd, una din fostele glorii ale echipei să fie readusă în actualitate. Miercuri seara, cu prilejul meciului de campionat contra lui Newcastle, i-a venit rîndul lui Dan Petrescu, românul care a îmbrăcat tricoul lui Chelsea 5 stagiuni, pînă în 2000. Pe parcursul cărora a susţinut 220 de partide şi a marcat 25 de goluri. Invitat la Londra să comenteze întîlnirea pe canalul TV al clubului, Petrescu a coborît la pauză pe pistă şi a făcut un tur de stadion. Revăzîndu-l, 40.000 de spectatori s-au ridicat în picioare şi au izbucnit în urale. Peluza „Matthew Harding”, nucleul galeriei, a scandat „Băgaţi-l în teren!”, iar întreaga arenă a cîntat şi a ovaţionat. Întrucît manifestarea de simpatie s-a prelungit, întîlnirea s-a reluat cu întîrziere. „M-am speriat la început, a recunoscut Petrescu, deoarece nu mă aşteptam la aşa nebunie. De regulă rezervat, publicul părea în delir, în transă. Abia mi-am stăpînit lacrimile şi, cînd îmi aduc aminte, mă trece şi acum un fior. Fără exagerare, am trăit momente extraordinare, unice”. Prezenţi în tribune, Ilie Năstase, Cozmin Guşă şi Ioan Becali au rămas profund impresionaţi de admiraţia şi respectul pe care suporterii lui Chelsea le-au arătat celui ce pregăteşte azi pe Unirea Urziceni. „Ca român, m-am simţit foarte mîndru”, a declarat fostul mare tenisman.

În măsura în care orice poveste are şi o morală, cum s-ar cuveni încheiate rîndurile de faţă? De exemplu, menţionînd că, după retragere, Dan Petrescu nu s-a bucurat niciodată în ţară de atîta afecţiune. Nici măcar pe Ghencea, unde a crescut de la 9 ani şi a jucat pînă la 23, evoluînd pentru Steaua inclusiv într-o finală de Champions League. Dimpotrivă, pentru că a antrenat cîteva luni în Giuleştiul rival, Ghencea nu s-a sfiit recent chiar să-l huiduie. Să tragem de aici concluzia că englezii sînt ceva mai sentimentali decît românii? Greu de spus, deşi corect ar fi să admitem, în temeiul episodului relatat, că ei ştiu să preţuiască valorile mai bine decît noi. Drept pentru care închei prin a remarca doar că, primindu-l pe Petrescu asemenea unui erou, Stamford Bridge a dovedit că l-a iubit şi nu l-a uitat. Adevăratele iubiri nu se prescriu, aşa ar trebui să fie şi la noi. Din păcate, nu e.