Obsesia arbitrajului

Ovidiu Ioaniţoaia crede că unele echipe ar trebui să renunţe la obiceiul de a-i scoate ţapi ispăşitori pe cavalerii fluierului

Nici cel mai pătimaş suporter timişorean n-ar trebui să conteste izbînda Stelei. Întrucît campioana a jucat mai bine, „cu măcar […]

Ovidiu Ioaniţoaia crede că unele echipe ar trebui să renunţe la obiceiul de a-i scoate ţapi ispăşitori pe cavalerii fluierului

Nici cel mai pătimaş suporter timişorean n-ar trebui să conteste izbînda Stelei. Întrucît campioana a jucat mai bine, „cu măcar o viteză în plus”, cum avea să recunoască însuşi Marian Iancu, a învins pe merit. Dar la fel de adevărat e că, îndată după golul lui Thereau, s-ar fi cuvenit ca Stancu, autorul unei intrări violente la Pleşan, să fie eliminat. Colţescu i-a arătat însă îngăduinţă fundaşului campioanei, aşa cum, tot în prima repriză, l-a iertat şi pe Pleşan de al doilea cartonaş galben. Evident că Sebastian Colţescu a greşit în situaţiile amintite, dar atît. Să nu exagerăm pretinzînd, cum încearcă unii, că arbitrul a tras cu Steaua, căci maniera generală în care a oficiat Colţescu sîmbătă nu justifică includerea prestaţiei lui în categoria celor partizane, cu tendinţă. Tocmai pentru că se străduieşte să devină o putere în fotbalul românesc, dovadă că pe Bega s-a investit generos în echipă, ar fi timpul ca Timişoara să se scuture de obsesia arbitrajului, de tendinţa de a-i scoate pe cavalerii fluierului ţapi ispăşitori în orice împrejurare şi cu orice preţ. E drept, Poli a oferit în Ghencea o replică onorabilă. Ca să fi bătut Steaua, i-ar fi trebuit însă mai mult.

Erori a comis şi Marian Salomir la Vaslui într-un meci care s-a terminat egal, 3-3, deşi Craiova a condus pînă în minutul 85 cu 3-1. Asemenea lui Colţescu, şi clujeanul Salomir, ce traversează o perioadă mai degrabă confuză a carierei, a greşit în cîteva rînduri. Doar că în ambele direcţii. A acordat două penaltyuri în favoarea gazdelor, unul chiar în minutul 90, numai că de fiecare dată a avut susţinere regulamentară. La ultimul, D. Stoica l-a împins clar pe V. Frunză şi l-a oprit să continue acţiunea, opinie împărtăşită şi de observatorul federal, dr. Dragoş Crăciun. Sigur, cînd scapi în final victoria printre degete, ai suficiente motive să-ţi ieşi din pepeni. Nu însă, cazul Universităţii, să-ţi verşi nervii pe vestiar sau să reclami, precum Adrian Mititelu, că arbitrajul a constituit „o ruşine fără margini!”. Pentru că acesta, deşi n-a excelat, n-a fost unul care să avantajeze Vasluiul. Din păcate, unora le e mai uşor să vadă erorile arbitrilor decît pe cele ale propriilor jucători, ca în proverbul cu paiul şi bîrna. E mai uşor, dar nu şi corect.