Dinamo, crezi în tine!

Ovidiu Ioaniţoaia consideră că Vlad Munteanu e îndreptăţit să meargă pe mîna foştilor săi coechipieri În cunoştinţă de cauză după ce a întîlnit duminică pe Leverkusen, ex-dinamovistul Vlad Munteanu susţine că foştii săi coechipieri pot cîştiga, sau măcar nu pierde, […]

Ovidiu Ioaniţoaia consideră că Vlad Munteanu e îndreptăţit să meargă pe mîna foştilor săi coechipieri

În cunoştinţă de cauză după ce a întîlnit duminică pe Leverkusen, ex-dinamovistul Vlad Munteanu susţine că foştii săi coechipieri pot cîştiga, sau măcar nu pierde, meciul de astăzi cu “aspirinele”. Ştie ce spune. Pentru că actualul Bayer pare umbra formaţiei care a disputat în 2002 finala Champions League, dar şi pentru că liderul autoritar al campionatului nostru are un moral excelent. Asta va trebui să facă trupa lui Rednic şi diseară, să joace aşa cum, în vînă şi cu ambiţie, a reuşit de-a lungul întregii toamne. Dacă nu există motive speciale să se sperie de adversar, să convenim că nu-i va fi nici uşor, echipele nemţeşti fiind renumite prin modul în care ştiu să lupte. Cum ne aşteptăm ca suporterii roş-albi să vină în număr cît mai mare spre a-şi încuraja favoriţii, e nevoie de ei mai mult ca oricînd, ne aşteptăm şi ca Dinamo să confirme. Chiar îi stă în putinţă. Deşi atletismul nostru se duce la vale, declinul devenind dramatic după instalarea lui Ilie Floroiu la conducerea federaţiei, baza materială a acestei discipline se îmbogăţeşte văzînd cu ochii. Mai nou, operaţiunea de modernizare a stadionului “Emil Alexandrescu” din Iaşi, încheiată recent, a inclus şi darea în folosinţă a unei piste din poliuretan în valoare de peste 400.000 de dolari. Organele locale au susţinut grosul investiţiei, cu precădere Primăria, iar o parte din bani, cam o cincime, au venit de la Fundaţia Internaţională de Atletism patronată de Prinţul Albert de Monaco.

Ca atare, dacă în 1989 era în România o singură pistă sintetică, făcută cadou de IAAF şi montată în Complexul numit ulterior “Lia Manoliu”, azi există 14, numărul lor crescînd mai ales datorită strădaniilor fostei preşedinte a FRA, Iolanda Balaş. Nici o ţară din Europa de Est, nici măcar Rusia, n-are atîtea, din care motiv mîndria cu care doamna Balaş se referă la ele, de parcă ar vorbi despre proprietăţi personale, merită înţeleasă. Ca şi în cazul sălilor de sport din mandatul PSD, e bine că s-a construit, deşi uneori în grabă şi de mîntuială. În situaţia de faţă, e cu atît mai bine cu cît, avînd piste competitive în mai toate oraşele mari, ba şi la Mediaş şi la Poiana Braşov, am luat-o înaintea altora şi FRA poate spera să i se încredinţeze organizarea unui Grand Prix, fie el şi de rangul 2, într-un viitor apropiat. Mai departe însă, trebuie să observăm, evident fără nici o plăcere, că rezultatele înregistrate de atleţii români în ultima vreme, dezamăgitoare pe linie, nu reuşesc să ţină pasul cu investiţiile. Băgăm adînc mîna în buzunar, sîntem sprijiniţi şi din afară, numai că, din păcate, în loc să cîştigăm teren, pierdem. Am ajuns să trăim din amintiri. De ce se întîmplă asta şi din ce cauze?, iată întrebări la care primul ar trebui să răspundă Ilie Floroiu.