Numai oboseala?

Ovidiu Ioaniţoaia observă că, deşi se consideră la capătul puterilor, Steaua şi Rapid au jucat mai bine finalurile de meci

Nu mai contenim să discutăm, ba şi să ne lamentăm, pe tema oboselii acumulate de „europenele” noastre. Steaua şi, într-o […]

Ovidiu Ioaniţoaia observă că, deşi se consideră la capătul puterilor, Steaua şi Rapid au jucat mai bine finalurile de meci

Nu mai contenim să discutăm, ba şi să ne lamentăm, pe tema oboselii acumulate de „europenele” noastre. Steaua şi, într-o măsură mai mică, Rapid fredonează acest refren atunci cînd încearcă să scuze distanţa ce le desparte de Dinamo în Liga I. Pînă la un punct, trebuie să le dăm dreptate, chit că nu le încălzeşte, deoarece un titlu de campioană se obţine, la noi şi pretutindeni, cu victorii, nu cu justificări. Cazul Stelei e cel mai elocvent din moment ce, unde-i statistică nu-i tocmeală, trupa din Ghencea a susţinut pe parcursul ultimelor 3 sezoane mai multe meciuri în cupele europene, 39, decît oricare dintre formaţiile antrenate într-o competiţie de rang continental. Cum de fiecare dată a reuşit să prindă primăvara, performanţă fără precedent pentru fotbalul românesc, meritele Stelei nu pot fi ignorate. Ca şi, fireşte, argumentele ei că, solicitaţi de un program infernal, Dică şi compania simt mai degrabă nevoia să se relaxeze decît să bată mingea. Fiind şi ei oameni, nu roboţi. Într-un fel, aşa stau lucrurile, deşi nu identic, şi cu Rapid, care a realizat în stagiunea precedentă, devenind sfertfinalistă a Cupei UEFA, cel mai lung parcurs internaţional din istoria sa.

Plecînd de aici, surprinde însă un element menit să pună sub semnul întrebării, dacă nu şi să contrazică, atît de vehiculata teorie a oboselii. În meciurile cu Dinamo Kiev şi, respectiv, cu Mlada Boleslav, Steaua şi Rapid au jucat mai bine, evident mai bine, în reprizele secunde. Au început şovăitor şi s-au văzut conduse, dar au revenit energic după pauză, dovedind o prospeţime şi o forţă greu de explicat, chiar imposibil, în raport cu două garnituri despre care se presupunea c-ar fi stoarse de vlagă. Ce să deducem din asta? Că echipele noastre, inclusiv cele exponenţiale, au totuşi mai puţine dificultăţi de natură fizică decît reclamă. Cusurul trebuie căutat în altă parte. Nu picioarele şi plămînii le lasă pe ele, ci concentrarea. Iar lipsa acesteia se plăteşte de regulă foarte scump.